Nicușor Dan a explicat ce se întâmplă dacă Siegfried Mureșan nu reușește să formeze guvernul: Toate variantele pe care le știți

Comentează
Nicușor Dan îmbrăcat în costum bleumarin și cravată cu model, privind spre cameră din spatele unui pupitru oficial.

Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, la New York, că „suntem într-un interval de 10 zile” în care atenția trebuie să fie concentrată asupra nominalizării lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Șeful statului a precizat că, în cazul în care propunerea nu va trece de Parlament, există și alte variante pentru formarea unui nou guvern, inclusiv un Executiv tehnocrat sau o rotativă.

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat despre declarația lui Sorin Grindeanu, potrivit căreia nu este exclus un guvern PSD-AUR până în 2028.

„Suntem într-un interval de 10 zile în care, în opinia mea, trebuie să ne concentrăm numai la întrebarea dacă această nominalizare va avea succes sau nu și dacă se va întâmpla să nu aibă succes, nu există numai cele două opțiuni. Și nici PSD și AUR, împreună, nu au majoritate. Dar nu vreau să intrăm într-o lungă teorie despre toate aceste opțiuni, vreau să ne concentrăm în momentul ăsta numai să vedem dacă propunerea făcută de mine trece sau nu trece”, a declarat președintele, conform presidency.ro.

Nicușor Dan: „Sunt și alte variante”

Întrebat ce alte variante există pentru formarea unui guvern, Nicușor Dan a răspuns: „Tehnocrat, rotative și toate astea pe care le știți”.

Președintele a fost întrebat și ce se va întâmpla dacă Guvernul condus de Siegfried Mureșan nu va obține votul Parlamentului și dacă va continua discuțiile cu partidele.

„Haideți să ajungem la sfârșit cu această procedură în care suntem. Eu sper să aibă succes. Am spus de la început că e dificil, și, dacă se va întâmpla să nu aibă succes, atunci o să facem din nou toate discuțiile și cu toate ipotezele”, a mai spus Nicușor Dan.

Siegfried Mureșan are la dispoziție 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, după publicarea decretului de desemnare în Monitorul Oficial.

Nicușor Dan respinge ideea că desemnarea lui Mureșan ar fi fost o răzbunare

Președintele Nicușor Dan a respins și ideea că desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier ar fi fost făcută din răzbunare. Șeful statului a fost întrebat de ce nu l-a sunat și pe președintele PNL înainte de a anunța nominalizarea. „Ne întâlnisem în acea zi și cu președintele PNL, și cu președintele USR, și cu domnul Hunor de la UDMR și mi-au spus că au o propunere și eu am acceptat acea propunere”, a răspuns Nicușor Dan.

Întrebat despre percepția unor liberali potrivit căreia nominalizarea ar fi fost făcută din răzbunare, președintele a replicat: „Păi, stați o secundă. Eu am răspuns afirmativ unei propuneri. Când răspunzi afirmativ, nu poate să fie răzbunare”.

Nominalizarea lui Siegfried Mureșan a fost făcută după consultările cu partidele, în condițiile în care nu exista o majoritate parlamentară conturată.

Ce spune Nicușor Dan despre mandatul lui Siegfried Mureșan

Președintele a fost întrebat și ce îi recomandă premierului desemnat după ce liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că, în cazul în care nu reușește să strângă o majoritate, Siegfried Mureșan ar trebui să își depună mandatul.

„Eu am desemnat un prim-ministru și, așa cum am spus în momentul acela, îmi doresc ca el să convingă o majoritate și să facă un guvern care să treacă, bineînțeles, un guvern care să păstreze direcția pro-occidentală și să păstreze obligațiile pe care România și le-a luat, inclusiv în ceea ce privește traiectoria fiscală. Asta e tot ce pot să spun și, în zilele astea, după ce a intrat oficial în cele 10 zile în care să vină în fața Parlamentului, nu o să fac alte comentarii decât că îmi doresc să ajungă la o soluție care să treacă de votul Parlamentului”, a precizat Nicușor Dan.

„Toată lumea face greșeli”

Șeful statului nu a vrut să precizeze ce greșeli nu ar trebui să repete premierul desemnat Siegfried Mureșan, după ce afirmase anterior că Guvernul a făcut și greșeli.

„Eu am vorbit general și ați văzut că nu am făcut niciodată evaluări ale activității guvernului, pentru că nu cred că e treaba mea să o fac. Toată lumea face greșeli. Eu am făcut greșeli. Am făcut greșeli ca primar. Haideți să vedem programul de guvernare, dar sunt sigur că o să fie unul adaptat realităților”, a mai spus președintele Nicușor Dan.

România, în criză politică de peste 4 luni

România este în criză politică din 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile. Pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire. Ulterior, Nicușor Dan a făcut două nominalizări pentru funcția de premier: Eugen Tomac, care și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament, și Adrian Veștea, al cărui guvern a fost respins pe 22 iunie.

Pe 5 septembrie s-au împlinit 4 luni de când România este condusă de un guvern interimar, premier fiind tot Bolojan. Pe 17 septembrie, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat într-o declarație de presă făcută după consultările cu partidele politice că îl propune pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan. Acesta are la dispoziție 10 zile să formeze un Guvern cu care să vină în fața Parlamentului ca să ceară votul de învestitură.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
09:52
Protestul ciobanilor: 30 de suspecți ridicați de mascați, după violențele din Piața Victoriei din București
Călin Georgescu, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, cu microfoane în față. Sursa foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
Exclusiv
09:22
Călin Georgescu, prima noapte în arest. Avocatul Adrian Cuculis explică ce pedeapsă riscă fostul candidat la președinția României
MONDEN
Gabriela Cristea, tratament facial cu laser
09:45
Apariția îngrijorătoare a Gabrielei Cristea. Ce a pățit vedeta la față: „Le-am dobândit în timpul sarcinilor”
Tudor Chirilă | Foto: captură video
09:41
Unde a apărut Tudor Chirilă în weekend. Fotografie de colecție alături de fratele lui, Ionuț Chirilă
POLITIC
 Colaj : Mirabela Gradinaru la New York, cu ocazia adunării ONU 21-septembrie-2026, participă la un eveniment organizat de fundașia Melaniei Trump, este îmbrăctă într-un cosutm de culoare bej
09:30
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
Nicușor Dan îmbrăcat în costum bleumarin și cravată cu model, privind spre cameră din spatele unui pupitru oficial.
08:30
Nicușor Dan a explicat ce se întâmplă dacă Siegfried Mureșan nu reușește să formeze guvernul: Toate variantele pe care le știți
Ultimele știri
10:26
Câți bani în plus primești la pensie, dacă ai făcut armata. De ce doi români nu iau aceeași bani pentru aceeași perioadă de stagiu militar
10:13
Gestul care le poate aduce turiștilor o amendă de 75 de euro: Italia pregătește noi reguli pentru pietoni
10:08
Trei facultăți care garantează un job în era inteligenței artificiale
InterviuExclusiv
10:00
Generalul Adrian Ciolponea nu exclude ca Rusia să ocupe temporar teritoriu chiar și în România, pentru un schimb strategic cu Statele Unite
TRENDING
07:49
Prognoză pentru iarna 2026-2027 în Europa. Harta ninsorilor a fost actualizată de meteorologi
08:49
Șoferii primesc reduceri de 15% la RCA de la Asirom, dar cu o condiție
Analiză
07:00
Ionel Rusen, partener de afaceri cu familia unui fost inculpat în dosarul pesedistului Toni Greblă, acuzat pentru cumpărare de influență. De ce au fost achitați de instanță
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
echinoctiul de toamna
09:30
Toamna astronomică începe săptămâna aceasta. Când dăm ceasurile înapoi și trecem la „ora de iarnă”
cuplu de îndrăgostiți
09:16
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
Foto: parcul industrial HELL ENERGY, Ungaria
09:00
HELL ENERGY – O poveste de succes la nivel global
Danielle Tammone a vrut să-și sărbătorească ziua de naștere, dar a ieșit în curte și a căzut într-o groapă de 2,4 metri. Sursă foto: Captură video Inside Edition / Youtube
08:44
A vrut să-și sărbătorească ziua de naștere, dar a ieșit în curte și a căzut într-o groapă de 2,4 metri: „Asta putea fi ziua morții mele”
Răsărit de lună. Sursa foto: Getty Images
07:53
Marele mit despre echinocțiu, desființat de astronomi. În ce zi avem, de fapt, noaptea egală cu ziua
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Primaria orasului Voluntari
08:01
Orașul Voluntari devine primul municipiu din Ilfov. Parlamentul a luat decizia
Harta meteorologică a Europei, evidențiind temperaturi ridicate reprezentate cu roșu în vest și nord, respectiv temperaturi mai scăzute colorate în albastru în sud-est și bazinul mediteranean.
06:44
ANM a anunțat ce urmează după episodul cu ploi, vreme rece, lapoviță și ninsori la munte. Când revin temperaturile de peste 25 de grade
Călin Georgescu este dus la audieri la DIICOT. Foto: Libertatea
LiveText
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21 sept.
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
09:30
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB