Orașul Voluntari devine primul municipiu din Ilfov. Parlamentul a luat decizia

Comentează
Primaria orasului Voluntari

Voluntari va deveni primul municipiu din județul Ilfov, după ce proiectul legislativ privind schimbarea rangului localității a primit votul final în Parlament. Orașul are aproape 50.000 de locuitori și, potrivit inițiatorilor, îndeplinește criteriile necesare pentru a deveni municipiu, relatează Profit.

Voluntari va deveni municipiu și va fi prima localitate din județul Ilfov care primește acest rang. Proiectul legislativ a fost adoptat de Parlament, prin votul final al senatorilor.

Inițiativa a fost depusă de PSD și a primit și susținerea PNL. În prezent, Ilfov are opt orașe: Bragadiru, Buftea, Chitila, Măgurele, Otopeni, Pantelimon, Popești-Leordeni și Voluntari.

Potrivit datelor prezentate în susținerea proiectului, Voluntari are în prezent aproape 50.000 de locuitori, peste pragul minim de 40.000 de persoane prevăzut pentru rangul de municipiu.

Inițiatorii susțin că sunt îndepliniți și indicatorii cantitativi și calitativi prevăzuți de legislație.

„Conform ultimelor date statistice, județul Ilfov este singurul județ din România care la nivelul anului 2025 a înregistrat un spor demografic pozitiv, iar orașul Voluntari nu face excepție, populația acestuia fiind în permanentă creștere de la an la an”, spun inițiatorii proiectului.

Proiectul amintește și referendumul local din 31 octombrie 2004. Atunci, 15.800 dintre cele 15.927 de voturi valabil exprimate au fost pentru declararea Voluntariului ca municipiu.

Potrivit datelor prezentate, 99,49% din locuințele din Voluntari sunt legate la alimentarea cu apă, 99,02% sunt legate la canalizare și 84,02% sunt dotate cu instalație de încălzire centrală.

Senatorii USR au contestat însă unele dintre argumentele autorităților și au susținut că schimbarea rangului ar putea duce la creșterea impozitelor locale.

Voluntari este, alături de Bragadiru și Popești-Leordeni, unul dintre orașele din zona metropolitană a Bucureștiului care depășesc pragul de 40.000 de locuitori.

Anul trecut, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a dat Voluntari drept exemplu în discuția privind modificarea criteriilor demografice pentru orașe și municipii.

„Avem și trei orașe - Bragadiru, Voluntari și Popești Leordeni, în zona metropolitană a Bucureștiului, care astăzi sunt orașe, dar au peste 40.000 de locuitori, deci ar trebui să fie municipiu văzând numai strict acest criteriu demografic”, a spus Cseke Attila, în urmă cu un an.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rezultatele Loto 6/49 din 8 octombrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
MONDEN
Zodier | sursa foto: Instagram
7 oct.
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
7 oct.
Tânărul care a ajuns într-o emisiune de la PRO TV după ce a fost înscris la casting de prieteni: „Când am intrat, am avut emoții”
POLITIC
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
7 oct.
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Curtea Constituțională a României
7 oct.
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Ultimele știri
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
07:30
Cum a devenit o casă veche abandonată din Carpați o locuință modernă: „Toată lumea zicea s-o demolăm! A durat 5 ani, dar a meritat”
07:19
Donald Trump îl decorează pe Elon Musk cu Medalia Națională pentru Știință. Liderii Google, Nvidia și Microsoft, premiați la Casa Albă
TRENDING
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
7 oct.
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
7 oct.
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
Longevitate
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
7 oct.
Regiunea din Europa care a întrecut Toscana și Bordeaux în topul celor mai bune destinații viticole. Unde se află și ce o face specială
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Camion alb - compania Girteka
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește