Și nu e glumă. Sancțiunile merg până la excluderea din campionatul Brasileirão, informează gazzetta.it. Cluburile au trei luni la dispoziție pentru a se alinia noii reguli.

În România, Gigi Becali nu concepe implemetarea unei astfel de reguli, dacă aceasta va fi impusă de șefii fotbalului de la noi. Ba chiar anunțat că iese din fotbal.

Patronul FCSB le-a trimis la cratiță pe fete, interzicându-le să joace fotbal. Declarațiile sexiste ale latifundiarului au făcut deja înconjurul lumii.

”Mă retrag”

”Dacă vor să mă pună să am echipă feminină, mă retrag din fotbal. Cum adică, să faci lucruri împotriva lui Dumnezeu? Am și eu păcatele mele. Dar lucruri nefirești nu fac. Nu! Asta e aliniere la idelile lui Satan. Fetele să joace handbal, baschet. Cum să joace femeie fotbal? Nu e făcută pentru fotbal. Mădularele ei nu sunt făcute pentru fotbal”, a spus, înainte de Anul Nou, Gigi Becali, la Pro X.

Declarațiile i-au adus o nedorită apariție pe postul de televiziune CNN și i-au scandalizat pe cei de la UEFA și de la FRF, care vor să-l pedepsească aspru. Recidivist la acest capitol, Becali a fost convocat la Comisia de Disciplină a federației. 

Ideea de a avea echipă de fete îi surâde doar lui Gică Hagi, omul care face de toate la Viitorul. Fiica lui, Kira, a jucat fotbal, înainte să ia calea actoriei, unde face acum carieră.

Citește și:

Fotbalista Laura Rus îl pune la punct pe Gigi Becali. ”Mulțumesc lui Dumnezeu că am avut șansa să plec din România”

Hulite de Gigi Becali, fetele sunt luate în brațe de Gică Hagi. ”Regele” vrea echipă feminină la Viitorul

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.