Roger Federer va rata primul turneu de Grand Slem după o pauză de 17 ani. S-a retras de la Roland Garros

Comentează

Roger Federer, poate cel mai mare jucător de tenis din istorie, a spus „pas” pentru prima dată după 17 ani unui turneu de Grand Slem. Elvețianul a anunțat pe rețelele de socializare că nu va participa la ediția din acest an a turneului de la Roland Garros.„Regret să anunţ că am luat decizia să nu joc la această ediţie a Openului francez. Am progresat vizibil cu starea fizică, dar nu sunt încă la 100% şi simt că mi-aş asuma un risc care nu este necesar. Decizia nu a fost uşor de luat, dar am luat-o pentru a fi sigur că pot evolua în restul sezonului şi al carierei.Rămân motivat şi nerăbdător ca întotdeauna şi planul meu este să ajung la nivelul maxim, înaintea revenirii în circuit pentru sezonul de iarbă. Îmi pare rău pentru fanii mei de la Paris şi de-abia aştept să revin la Roland Garros în 2017", a spus Federer în mesajul său.Ultimul Grand Slam la care nu a participat elveţianul de 34 de ani (locul 3 ATP) a fost ediţia din 1999 de la US Open. Astfel, între timp, el a participat la toate cele 65 de turnee majore disputate până acum, câştigând 17 dintre ele. El s-a impus o singură dată la Roland Garros, în 2009, după o finală cu Robin Soderling. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu la Asia Express 2026
10:29
Reacția Loredanei Chivu, după ce ea și Ana Mocanu au fost salvate de eșarfa verde, la „Asia Express” 2026
Bodo
10:25
Bodo de la Proconsul, transformare uimitoare la un an de la operația la stomac. A slăbit 54 de kilograme: „Lori nu avea loc de mine în oglindă”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
11:15
Leul, sub presiune uriașă, vineri, după recordul absolut stabilit de euro
11:13
Performanță istorică pentru SpaceX: timpul record în care capsula Crew Dragon a ajuns la Stația Spațială Internațională
11:07
Cele 6 alimente pe care nu ar trebui să le combini niciodată cu cafeaua
10:57
Zi liberă, luni, 5 octombrie, în toate școlile din țară, elevii și profesorii stau acasă de Ziua Internațională a Educației
TRENDING
Analiză
07:00
Cum l-au scăpat judecătorii pe Victor Micula de închisoare, după ce „s-a distrat” cu baza de date a Poliției. Pedeapsă redusă „din pix” până la limita suspendării
1 oct. 2023
Mesaje de Sfântul Ciprian - urări și felicitări pentru cei care poartă numele Ciprian
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
Mai multe autoturisme sunt staționate la pompele de alimentare ale unei stații de carburant.
09:57
Cât costă un litru de benzină și motorină vineri, 2 octombrie 2026, în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara
Un avion F-16 al MApN, care survolează România
09:38
Incendiu după căderea unui obiect, posibil o dronă, în județul Tulcea. Sistemele radar nu au raportat nicio pătrundere în spațiul aerian național
Municipiul București ar putea primi un împrumut de până la 350 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție (BERD)
08:24
Ciprian Ciucu vrea să împrumute 350.000.000 de euro de la BERD pentru transportul public din București
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere