Partida România - Polonia, din Grupa E a preliminariilor Campionatului Mondial din Rusia, este privit de polonezi ca pe o șansă de a-și ușura drumul spre turneul final. Asta pentru că vor beneficia din nou de apărarea standard de le Euro 2016, care-i cuprindea pe Piszcek, Glik, Pazdan, Jedrzejczyk. Fundașul dreapta Piszczek a spus azi că speră să aibă vise urâte după duelul de la București.„Mă bucur că după refacarea lui Pazdan suntem toți apți, dar depinde de antrenorul Nawalka cine va juca. La Euro 2016 am înțeles cât de important este să stabilizăm o formulă de echipă. Am jucat în aceeași formulă de apărare și am fost o linie greu de depășit. Dar în orice echipă intervin și accidentări și trebuie să depășim absențele. Dacă joci alături de cineva timp îndelungat, îi înveți toate mișcările și știi cum să te miști pe teren. Vom face totul ca să nu pierdem la București.
Privim echipa României ca pe o formație consolidată. Au extreme bune, dar sper să nu fie coșmarul meu meciul acesta. Disciplina tactică nemțească impusă de Daum se vede deja pe teren. Vor juca într-un 4-1-4-1, dar și noi vom fi pregătiți. Nu va fi ușor, dar sper să ne descurcăm. Vreau să nu pierdem”, a declarat Piszczek.