Necazuri mari pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja. Marţi a dat cu subsemnatul la DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă după ce ar fi cerut un milion de euro de la o persoană judecată de instanţa supremă, iar miercuri Tribunalul Bucureşti a hotărât să fie reţinut pentru 29 de zile.
Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, fiind acuzat de trafic de influenţă. Obreja poate ataca hotărârea la Curtea de Apel Bucureşti.
Conform acuzaţiilor care i se aduc, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Obreja ar fi pretins de la un denunţător un milion de euro. În schimbul banilor, susţin anchetatorii, fostul preşedinte al FRB „a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului”.
Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, mai precizează DNA.
Potrivit Hotnews.ro, cel care l-a denunţat pe Rudel Obreja este Sorin Ovidiu Vîntu. ICCJ l-a condamnat definitiv pe acesta din urmă în data de 24 ianuarie la la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că l-a favorizat pe Nicolae Popa, fostul şef al FNI.