De Daniel Conțescu,

Sergiu Hanca (25 de ani) este singurul dinamovist convocat de Cosmin Contra. ”Vă promit că naționala va avea agresivitate cu Contra”, spune Hanca despre antrenorul pe care l-a avut până acum câteva zile la gruparea ”câinilor”.

Fan al tatuajelor, Hanca dezvăluie și-a desenat pe piele, cel mai recent, chipul strălucitor al soției, Andreea, care urmează să-i dăruiască un copil: va fi băiat, se luminează tânărul dat de Târgu-Mureș.

Dinamovistul este un mare admirator al fostului mare fotbalist Gică Hagi și vrea să tragă tare pentru a prinde un post de titular în naționala alcătuită de ”Guriță”.

Libertatea: Cum vezi dubla contra Kazahstanului și meciul din Danemarca, ultimele din campania ratată pentru CM 2018?
Sergiu Hanca: Din păcate am pierdut calificarea pentru Campionatul Mondial de anul viitor, dar noi ne dorim foarte mult să lăsăm o impresie bună în acest final de campanie, să demonstrăm oamenilor că avem, totuși, valoare. Noi încă mai avem încredere în forțele noastre în perspectiva preliminariilor pentru Euro 2020 . Haideți să avem cu toții încredere!

O să fiu puțin răutăcios: tot ne punem speranțe, anunțăm gânduri frumoase, însă plecăm dezamăgiți de fiecare dată. Ce crezi că trebuie să se întâmple? O schimbare de ce? De mentalitate? S-a schimbat și selecționerul… Tu ai lucrat cu Cosmin Contra la Dinamo. Cum vezi viitorul?
Am lucrat cu dânsul, este un antrenor extraordinar. Pot să zic doar atât: echipa România va avea altă față cu selecționerul Cosmin Conta, măcar din punct de vedere al agresivității. Asta îi place lui Mister, să fim ”câini”. Personal, eu cred că problema e la noi, jucătorii. Dacă o să dăm mai mult, dacă o respectăm fotbalul, cred că România va ajunge iar între națiunile importante pentru fotbalul mondial. Într-adevăr, trebuie să ne schimbăm mentalitatea, trebuie să credem mai mult în noi, să avem mai multă încredere în ceea ce facem, de fapt în valoare noastră, și atunci vor veni și rezultatele.

Cei opt copii care au locuit într-o cazarmă părăsită au primit, de 1 iunie, o casă cu apă la robinet și trandafiri în curte: „Nu mai trebuie să-mi fac griji că n-am cu ce să-i îmbrac la școală”
Recomandări
Cei opt copii care au locuit într-o cazarmă părăsită au primit, de 1 iunie, o casă cu apă la robinet și trandafiri în curte: „Nu mai trebuie să-mi fac griji că n-am cu ce să-i îmbrac la școală”
 

Una peste alta, ce-ți place și ce nu-ți place la actuala națională?
Nu există ceva ce nu-mi place. De ce? Când spui echipa națională, spui totul fotbalistic pentru un jucător. Când mă uit la ce văd în jur, mă uit cu bucurie! Și sunt aici ca să dau totul…

Parcă, totuși, lipsește entuziasmul, emulația de altădată…Sau e doar o impresie?
Cu siguranță, ne trebuie victorii! Victoriile aduc încredere, moral. Sunt sigur că vor veni și rezultatele în timp. Cu muncă și rabdare, naționala va redeveni o forță!

VIDEO | Cele 8 minute și 46 de secunde care au declanșat revolta în SUA: Cum a fost ucis George Floyd în custodia poliției din Minneapolis
Recomandări
VIDEO | Cele 8 minute și 46 de secunde care au declanșat revolta în SUA: Cum a fost ucis George Floyd în custodia poliției din Minneapolis
 

Sergiu, ești singurul jucător convocat de la Dinamo, o echipă în criză în momentul acesta. Cum e moralul tău?
Da, nu am avut rezultate favorabile la club. Încerc să rămân cu moralul ridicat. Sunt foarte bucuros că sunt aici, asta înseamnă că Mister Contra are incredere în mine și în potențialul meu. Vreau să-l răsplătesc, eu ma pregătesc la fel, muncesc la fel în fiecare zi, vreau să ajut și prima reprezentativă, și Dinamo, cât de bine pot ori de câte ori se apelează la mine. Și asta cu și din toată inima!

Mai merita vreun jucător de la Dinamo de la națională?
Eu mi-aș dori să am cât mai mulți colegi aici, Paul Anton, Steliano Filip, Nedelcearu, Costache, cu toții sunt foarte buni. Mister Contra a ales, însă. jucătorii păntru strategie pe care și-a făcut-o pentru dubla contra Kazahstanului și Danemarcei.

Tatăl e în cămin, nu l-a văzut de trei luni, iar acum nu-i mai răspunde la telefon
Recomandări
Tatăl e în cămin, nu l-a văzut de trei luni, iar acum nu-i mai răspunde la telefon
 

Într-un interviu mai vechi, spuneai că țelul tău e să ajungi la echipa națională. Acum țelul e, îmi închipui, să devii titular…
Într-adevăr, era unul dintre visele mele din copilărie. Mi l-am împlinit, normal, acum tind mai sus! Vreau să fiu titlular, om de bază la națională.

Cum vezi saltul tău, de la un jucător de provincie de la o echipă din Ardeal, în București și la națională?
Când pun seara capul pe pernă, visez! Nu contează de unde ești, important e să muncești și să respecți fotbalul.

Ce idol ai avut în copilărie, Sergiu?
Hagi a fost idolul meu! Gică a fost și este regele fotbalului românesc, asta nu se poate pune în discuție!

Ce mesaj ai pentru suporterii care vor veni la meciul de la Ploiești, contra Kazahstanului?
Să fie cât mai aproape de noi, să ne încurajeze, noi vom face tot ce putem pe gazon!

Vei deveni tătic în curând. Cum e?
Îți dai seama, s
unt foarte fericit. Voi avea băiat!

Ce-ți dorești mai departe?
Vrea să fiu sănătos, în primul rând. De asemenea, vreau să fiu cât mai concentrat, cât mai focusat, pe ce am de făcut, meci de meci la Dinamo, în așa fel încât să fiu convocat constant la prima reprezentativă.

La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO
La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
Horoscop 2 iunie 2020. Racii atrag bunăvoință din partea celor din jur, Fecioarele au accesul limitat la anumite plăceri.
HOROSCOP
Horoscop 2 iunie 2020. Racii atrag bunăvoință din partea celor din jur, Fecioarele au accesul limitat la anumite plăceri.