Fosta gimnastă de nota 10 s-a transformat într-o mamă de nota 10. De când a venit pe lume micuţa Ştefania (7 luni), Simona Amânar se declară împlinită din toate punctele de vedere. Chiar dacă au o relaţie de mai bine de 11 ani, dragostea dintre campioana olimpică şi soţul ei, Cosmin Tabără, e la fel de arzătoare ca la început.
Faptul că au devenit părinţi pentru a doua oară, ei mai având un băieţel, Alex (10 ani), i-a bucurat enorm, atenţia familiei îndreptându-se acum spre micuţa cuplului.
Deschide un centru de excelenţă pe Bega
“Alex e încântat că are o surioară, e în stare să facă orice sacrificiu pentru ea. Ne bucurăm că nu a intervenit gelozia frăţească”, ne-a povestit Simona. Cu o carieră strălucitoare în lumea gimnasticii, Simona şi-ar dori ca micuţa ei să-i calce pe urme: “Dacă voi observa la ea aptitudini, dorinţă şi perseverenţă, voi avea grijă să-i îndrum paşii spre gimnastică. Mi-aş dori să o văd în sala de antrenamente, chiar dacă nu va face performanţă. Un copil trebuie să fie călăuzit de părinţi spre domeniul pentru care are inclinaţii”.
Simona este activă când vine vorba de prima ei dragoste: gimnastica. Pe lângă postul pe care îl are la federaţie, de vicepreşedinte, participă la competiţii ca arbitru şi are în plan deschiderea unui centru de excelenţă în Timişoara.
Urmărește-ne pe Google News
FANATIK.RO
Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei. E bună pentru cei cu diabet sau probleme de digestie
Viva.ro
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
FANATIK.RO
Schimbare majoră în viața acestor trei zodii! De la 1 Mai, nimic nu va mai fi la fel pentru ele
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Unica.ro
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Observatornews.ro
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat