Pe 9 octombrie, Simona Halep (26 de ani) devenea prima jucătoare de tenis din România care a urcat pe primul loc în lume. Cu ajutorul datelor statistice publicate de site-ul wtatennis.com, Libertatea a încearcat să explice această performanță uriașă.
Calitățile fizice contează din ce în ce mai mult în sport. Mușchii, forța brută câștigă constant în importanță și se impun deseori în fața talentului pur, altoit însă pe o constituție prea firavă. Tenisul nu putea sau n-a vrut să reprezinte o excepție. De mai bine de zece ani, sportul alb este dominat de “big hitters”, expresie englezească care îi definește pe jucătorii solizi, care troznesc mingea cu o forță și o viteză impresionante.
În circuitul feminin, ultima artistă veritabilă, ultima jucătoare care a câștigat turnee de Mare Șlem și care a fost numărul 1 mondial datorită execuțiilor de finețe, din încheietură, nu ca urmare a loviturilor ca din tun, “din fundul curții”, a fost belgianca Justine Henin. Se întâmpla în 2007-2008. De atunci, succesul la cel mai înalt nivel a fost garantat de un stil de joc foarte fizic, asemănător acelui ”Kick and Run” (n.r. -dă-i și fugi) făcut celebru în fotbal de englezi.
Acesta este contextul în care Simona Halep a devenit numărul 1 WTA. Un triumf surprinzător, ținând cont că reprezentanta noastră nu are nici talentul lui Henin, nici forța Serenei Williams. Realizarea sportivei din Constanța, oricum uriașă, capătă iz de miracol, dacă analizăm datele statistice oferite de site-ul wtatennis.com pentru cele mai bune zece jucătoare din lume.
Când vine vorba de jocul de serviciu, Halep excelează la un singur capitol: trimiterea mingiei în terenul adversarei. Din păcate, acesta e și cel mai puțin important detaliu statistic, pentru că degeaba trimiți mingea peste fileu, dacă nu o faci suficient de puternic și de bine plasat. E adevărat, Simona și-a îmbunătățit simițitor această lovitură în toamnă, odată cu cooptarea lui Andrei Pavel în staff-ul tehnic. Prea târziu, însă, pentru ca progresul să se oglindească și în cifrele întregului an.
Dovadă e faptul că, deși a servit cel mai îngrijit din top 10 WTA, constănțeanca e ultima la puncte câștigate cu primul serviciu, penultima la game-uri câștigate pe propriul serviciu și în jumătatea inferioară a clasamentului în privința punctelor obținute pe propriul serviciu.
Alt capitol dezastruos este cel al numărului de ași reușiți în 2017: Simona este singura jucătoare care a reușit mai puțin de 100, în condițiile în care Karolina Pliskova, liderul, a servit 452! Trebuie spus că serviciul este influențat și de statură, iar reprezentanta noastră este cea mai scundă jucătoare din top 10 WTA. Halep măsoară 1,68 metri, cu șase centrimetri mai puțin decât Elina Svitolina și cu 18 centimetri mai puțin decât Pliskova.
În aceste condiții, dacă serviciu n-a avut, ce-a propulsat-o pe Simo pe primul loc în lume? E ușor să răspunzi la această întrebare, după ce ai privit datele de mai jos: jocul la primire! Halep are al doilea procentaj când vine vorba de punctele câștigate pe primul serviciu al adversarei, este a treia la puncte câștigate pe al doilea sierviciu al adversarei și tot a treia în privința punctelor de break convertite. La asta se adaugă numărul mic de duble greșeli, capitol la care este depășită numai de Johanna Konta.
Ași
Duble greșeli
Serviciu în teren
Puncte cu primul serviciu
Puncte cu al doilea serviciu
Puncte de break salvate
Game-uri câștigate la serviciu
Puncte câștigate la serviciu
Puncte câștigate pe primul serviciu al adversarei
Puncte câștigate pe al doilea serviciu al adversarei
Puncte de break convertite
Gameuri câștigate la primire
Puncte câștigate la primire