Românca în vârstă de 29 de ani se va confrunta în turul al treilea cu învingătoarea din partida Elena Rybakina (20 WTA) – Caroline Garcia (62 WTA).

Simona a început meciul cu Kristina Kucova cu un avantaj venit din faptul că înainte cu doar două ore de startul partidei, organizatorii au decis mutarea acesteia pe terenul arenei „Arthur Ashe”, o arenă indoor, pe care slovaca a jucat acum în premieră.

După momentul în care Halep și Kucova au ajuns la 3-3 în primul set al meciului de miercuri, românca a început o serie de 6 game-uri consecutive. Meciul s-a terminat cu victoria Simonei după puțin peste o oră.

„Mă simt mai bine decât săptămâna trecută, recunosc. Înaintea turneului, chiar eram îngrijorată din cauza accidentării. Nu jucasem de câteva luni un meci oficial, dar cred că m-am descurcat bine. Primul meci a fost foarte dificil, la al doilea a fost dificil să joc pe central. Mereu e deosebit aici. Am avut puțin noroc astăzi, am avut șansa de a juca sub acoperiș. Am aflat după încălzire că voi juca pe «Arthur Ashe»”, a declarat Simona Halep la finalul meciului, mai relatează GSP.ro.

Pentru victoria din turul al doilea, Halep va încasa 180.000 de dolari.

În primul tur de la US Open, Simona a trecut de Camila Giorgi din Italia, scor 6-4, 7-6 (3).

Citeşte şi:

Criză în coaliție. Premierul Cîțu a amânat ședința de Guvern, după ce miniștrii USR PLUS au refuzat să participe

Klaus Iohannis, declarații în criza politică: „Aștept rezultate de la parlamentari, nu scandal”

După euforie, talibanii se lovesc de realitate: cum să guverneze o țară în colaps, unde oamenii n-au bani și nici mâncare

Anamaria Prodan, noi declaraţii de impact despre divorțul de Reghecampf: „Își va pierde și ultima fărâmă de respect!”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, noi declaraţii de impact despre divorțul de Reghecampf: „Își va pierde și ultima fărâmă de respect!”
Aparatul electric banal care îţi poate da contorul de curent peste cap dacă îl laşi în priză. Are un consum enorm
Playtech.ro
Aparatul electric banal care îţi poate da contorul de curent peste cap dacă îl laşi în priză. Are un consum enorm
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Observatornews.ro
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Știrileprotv.ro
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele