Pitchford, locul 48 mondial, l-a învins pe multiplul campion mondial și olimpic cu scorul de 4-3 (7-11, 9-11, 14-12, 13-11, 7-11, 13-11, 11-6).

„Sunt foarte fericit. Știam că pentru Ma Long acesta era primul meci al turneului, așa că am știut că ar putea avea dificultăți în a-și face jocul. De asemenea, el abia s-a recuperat după o accidentare, așa că m-am gândit că pot câștiga. Nu are niciun rost să joci împotriva unor jucători chinezi gândindu-te că vei pierde, așa că am încercat să fiu activ și să-l atac de la început. Am ratat câteva șanse bune primele seturi, dar deși am fost condus cu 2-0 la seturi și 8-4 în al treilea set, am rămas acolo și am făcut tot ce-am putut mai bine.

Am încercat să joc cât mai mult posibil în rever și să trec la forehand când puteam. Sunt foarte, foarte fericit! Cred că la început am încercat să câștig punctele prea devreme. Astfel, am încercat să încetinesc tempo-ul și să joc jocul meu și să joc mingea cu efect pe masă. S-ar putea ca Ma Long să nu fi fost în cea mai bună formă, acesta fiind primul său turneu al sezonului, dar a fost totuși o mare victorie. Sunt doar fericit că am trecut în runda următoare”, a declarat Liam Pitchford pentru site-ul ittf.com. Englezul a fost învins în turul 2 de chinezul Ma Te, scor 1-4.

Liam Pitchford s-a calificat pe tabloul principal după ce a câștigat grupa 1, cu două victorii (4-2 cu francezul Benjamin Brossier, 4-0 cu italianul Leonardo Mutti).

Șocul anului în tenisul de masă mondial. Englezul Liam Pitchford l-a eliminat pe chinezul Ma Long în turul I la Openul Bulgariei / VIDEO

Ma Long este numărul 3 mondial FOTO: ittf.com

România o mai are în competiție doar pe Bernadette Szocs. Berni a trecut în turul 1 de japoneza Shiomi Maki, cu scorul de 4-2, iar astăzi va juca în runda secundă cu o altă niponă Ishikawa Kasumi, favorita 1.

Eliza Samara a fost eliminată în primul tur de chinezoaica Wen Jia, scor 1-4, la fel ca și Ovidiu Ionescu, 1-4 cu suedezul Falck Mattias.

Marea speranță a tenisului de masă românesc, Cristian Pletea s-a oprit în turul 2 la simplu, în întrecerea rezervată jucătorilor U21.  

Seamaster 2018 ITTF World Tour Asarel Bulgaria Open poate fi urmărit LIVE VIDEO, AICI.

Berni SzocsIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7


Citește și: ”Bărbatul în alb” și drepturile omului, în Parlament. Ce spun deputații despre violențele de la miting: ”Nu știu, nu am văzut, nu sunt la curent”

 

 

Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
PARTENERI - GSP.RO
Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Observatornews.ro
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Știrileprotv.ro
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!