Steaua a câştigat prima manşă a turului II preliminar al Ligii Campionilor, scor 1-0, pe terenul lui Stromsgodset, însă veştile nu sunt bune pentru Costel Gâlcă. Tehnicianul campioanei a cerut în repetate rânduri întăriri, dar Gigi Becali nu a făcut nicio mişcare până acum şi, din câte se pare, nu va face nici în viitorul apropiat:
”Liga aduce bani foarte mulţi, iar veniturile de acolo ar ajuta orice echipă, nu numai una din România. În momentul în care vom accede în fazele superioare din Champions League, dacă se va constata că se impun transferuri, o să ne gândim", a anunţat, la Sport.ro, Valeriu Argăseală, imediat după meciul din Norvegia.
Pe lista de aciziţii a lui Costel Gâlcă se află jucători precum: Mbaye Diagne (Juventus Torino), Breeveld (Pandurii) şi Yazalde (Sporting Braga).