Principalul finanțator al CS Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, i-a trântit ușa-n nas lui Gigi Becali, care ar vrea să-i aducă la Steaua pe Andrei Ivan, Bancu, Mateiu și Vătăjelu. ”Ce pot să vă zic e că dacă un jucător are o cotă de transfer, pentru Steaua suma e cu cel puțin 25% mai mare. Iar Ivan, știți foarte bine că nu se va vinde niciodată pe 1.500.000 de euro, că nu-l dăm pe banii ăștia. Dar nu vreau să par fanfaron acum și dacă Steaua întreabă cât costă Ivan și spun 3.000.000, deși nu am făcut un preț pentru el, iar ei zic poftim 4.000.000, normal că discutăm. Nu pot să spun <domn’e, nu-i vând cuiva>, dar în nici un caz nu vindem patru-cinci jucători… În momentul ăsta nu vreau să aud de Gigi, că îi trimite pe toți pe la mine… În momentul în care care am ieșit din arest, primul om, în afară de cei din familie, care m-a sunat a fost Anamaria Prodan, să mă întrebe ce facem cu jucătorii, dacă îi vând ceva. I-am spus: <La Steaua nu vând nimic, Ana!>, a declarat principalul finanțator al CS Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, pentrugds.ro.