„Nu-mi amintesc de când n-am mai pierdut cu 5-1. Le-am făcut două goluri cadou. OK. Am revenit în joc, dar la golul trei am pierdut mingea la 30 metri.
Nu poţi să joci cu Budescu atacant. Nu avem atacant. Suntem 18 toţi. Trebuie să trag de Teixeira şi de Budescu să joace din două în două zile. Nu ştiu dacă vine atacant. Toţi vor banii înainte, fug de România, ştiu că sunt cluburile în insolvenţă. Dacă aveam atacantul acasă îl aduceam.
Au lipsit şi ambii fundaşi centrali, Găman şi Geraldo, accidentaţi la meciul cu Inverness. Campionatul se joacă, e lung. E ruşinos cum am pierdut. Trebuie să ne fie ruşine de la A la Z.
După meci, jucătorii au dormit doar două ore, la 5.00 dimineaţă am avut avion. Am venit de la opt grade câte au fost în Scoţia, la 40 de grade aici.
Am pierdut jucători importanţi, Laban, Florescu, Ben Youseff, Alibec.
Silviu Lung trebuie să se refacă singur din punct de vedere moral, e portar de naţională. Se mai întâmplă să faci astfel de greşeli”, a declarat Marius Şumudică, la Digi Sport.
Tehnicianul echipei ASA, Vasile Miriuţă, este în culmea fericirii: „Suntem foarte bucuroşi. Am făcut un joc aproape perfect. Pe Jozici îl ştiam de la CFR, iar când am auzit că e liber, le-am zis şefilor să-l luăm, pentru că are nişte calităţi care se pliază pe stilul meu de joc.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_89ab55ef75a7312551269e0464396ab6.jpg)
Nu mă gândeam că vom câştiga la un asemenea scor, m-aş fi mulţumit şi cu un egal. A fost victorie, trei puncte, pe care le ducem acasă.
NDoye nu mi-a zis că ar vrea să plece la Petrolul. Staff-ul medical mi-a spus că are entorsă. Sper să rămână. Cred că nu va pleca, pentru că e jucătorul nostru.
Sunt sigur că nu vor fi probleme financiare. Nu mor caii când vor câini. Ne-au cântat prohodul, dar băieţii au dat dovadă de carater”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_afb6f3da1dd6e80c97e3359e1223f83d.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_7139952f92a963232273d4968e1ec6bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_737ffc520ec5afe89ec4a2bb78b0f2ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_467195f3e97343395efb35c6a851def0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_2e5001160a04764d84130f07c50eedfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2ce5e28f64eee20904e94f18f801a50c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_885ede7f22992d3a94ba15aebc8dd808.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_5c75d6f54f773331e6d6c1b9fbad1493.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.