Astra a realizat azi al doilea transfer, după internaţionalul croat de tineret Mrzljak, care s-a alăturat lotului pregătit de Oleg Protasov. Mijlocaşul Claudiu Bumba a semnat un contract valabil pentru următorii 3 ani şi jumătate cu echipa giurgiuveană.

Tânărul mijlocaş care abia a împlinit 21 de ani şi are în CV o scurtă experienţă la AS Roma şi două meciuri în naţionala României a fost în trecut în atenţia Stelei. Mai exact, fiindcă la Roma nu mai avea niciun viitor, impresarii Ioan şi Victor Becali l-au rugat pe Gigi Becali, când toţi erau liberi, să-l ia pe Bumba în Ghencea. Însă Mihai Stoica, fostul manager general din Ghencea, l-a refuzat.

Bumba se va alătura, marţi, lotului cu care Astra va pleca în Turcia, în primul cantonament al acestei perioade de pregătire. Bumba a evoluat în prima parte a campionatului în 15 jocuri oficiale pentru echipa din Târgu Mureş, marcând de 3 ori. „Sunt bucuros că am convins să vină la Astra un fotbalist tânăr, român, de reală perspectivă, care poate face pasul decisiv către marea performanţă, la clubul nostru. Vor mai urma şi alte mişcări, foarte curând, sunt sigur că vom reuşi să facem un lot competitiv, cu perspective reale, care să ne ajute să ne menţinem între cele mai bune echipe din România şi să devenim o prezenţă constantă în Europa”, a declarat Narcis Răducan, noul manager general al giurgiuvenilor.

bumba

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.