Atacantul Florin Andone (21 de ani), singurul fotbalist român prima ligă spaniolă, a avut nevoie doar de 44 de minute pentru a marca primul său gol în Primera. Botășăneanul, care mai înscrisese o dată, pentru Cordoba, în Cupa Regelui, a contribuit la succesul cu 2-0 în derby-ul retrogradării cu Granada, primul acasă după cinci luni!

579224_245047099015343_1854377268_n 1656220_234047306781989_104959179_n ALTA

Era minutul 44 al partidei de pe ”Estadio Nuevo Arcangel”, când atacantul a finalizat calm, din fața porții, și a făcut 2-0 pentru Cordoba, după ce Ghilas marcase în minutul 16. ”Ando” a părăsit terenul după 82 de minute, în aplauzele celor 18.600 de spectatori. La final, presa a căutat în statistici: Florin e primul jucător care marchează pentru Cordoba la debutul în Primera, după 44 de ani! După 17 etape din acest sezon, Córdoba e pe locul 17, cu 14 puncte.

1422415_228134847373235_930018233_n 1908282_250244498495603_41585784_n EL 1 EL 6 EL 9 EL 11

Rămas fără tată, decedat într-un accident de mașină, Florin, care e din Joldești (Botoșani), a trebuit să plece în 2005 în Spania, la mama sa, la Vinaros, în estul Spaniei, în provincia Castellon, acolo unde trăiesc 50.000 de români. Trecut pe la Vinaros, Castellon, Villarreal C sau Atletico Baleare, ”Ando” a fost împrumutat pe un sezon, cu drept de cumpărare la finalul împrumutului, la Cordoba, grupare care a promovat în Primera după 42 de ani.

el

Tănărul a intrat în atenţia naţionalei U21 a Spaniei, dar a fost convocat la lotul României U19, pentru care a jucat trei partide, în 2012, în preliminariile CE: ”Oricum, aș fi refuzat naționala iberică. Nu voi uita nicodată de unde am plecat. Ar fi un vis pentru mine să mă întorc la națională, Eu voi încerca să dau totul și poate că voi fi convocat! Cu muncă multă și cu un pic de noroc, sper să ajung mai sus!”.

În două luni, Andone l-a convins pe antrenorul Miroslav Djukici că merită să fie titular: pe 7 decembrie 2014 a fost prima oară în lot, pe 17 decembrie a fost titular și marcat în Cupa Regelui (1-1, după 0-1, și eliminare), acum a înscris în La Liga.

Anul trecut, Florin Andone a fost la un pas de transfer la Rapid, însă totul a picat: ”Poate că a fost mai bine, deși sunt ceferist de mic. Am rămas în Spania. Aici sunt fan al Realului!”. ”Ando” dedică toate reușite sale iubitei sale, Yoliz Riveros, cu care e împreună din toamna lui 2013. ”Ești lumina ce aprinde viața mea și și tot ce am nevoie. Te iubesc infinit”, declară fata pe un site de socializare. Iar după performanța sa de luni seară, tânăra i-a promis prietenului ei un număr ”mortal” de striptease!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.