Ţiţi Dumitriu: ”Când Kennet Andersson a egalat, am simţit că totul s-a terminat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La Cupa Mondială din 1994, Dumitru Dumitriu (68 de ani) a fost asistentul selecţionerului Anghel Iordănescu pe banca tehnică a echipei naţionale de fotbal a României. Anterior, cei doi făcuseră echipă la Steaua, în perioada 1988-1990 şi în sezonul 1992-1993. Iordănescu şi Dumitriu au venit la cârma tricolorilor în vara anului 1993, după ce Cornel Dinu şi „secundul” său, Gino Iorgulescu, au fost demişi în urma dezastrului de la Kosice, 2-5 cu reprezentativa fostei Cehoslovacii, în urma căruia şansele României de a juca la Cupa Mondială din SUA, din 1994, erau puse sub semnul întrebării.Cu cei doi antrenori pe bancă, tricolorii au obţinut trei victorii din tot atâtea meciuri pe care le mai aveau de disputat în grupa preliminară (4-0 cu Insulele Feroe, în deplasare, 2-1 cu Belgia, acasă, şi 2-1 cu Ţara Galilor, la Cardiff) şi au ajuns astfel la turneul suprem de peste Ocean.
Cuprins:
Cum l-a încurajat Mircea Angelescu pe Anghel Iordănescu
SportNews.ro:Domnule Dumitriu, care este primul lucru care vi-l amintiţi de la Cupa Mondială din 1994, din SUA?Dumitru Dumitriu: Acela că România a făcut un lobby fantastic în acea perioadă. Nu trecuse mult timp de la Revoluţia din 1989, iar ţara noastră încă nu era aşa de cunoscută în toată lumea. Nu pot să uit că, după victoria noastră împotriva Columbiei, cei de la hotelul în care locuiam ne-au întâmpinat cu mesajul : „Să vă simţiţi bine la noi, campioni ai lumii”! Erau scrise atât în limba engleză, cât şi în română!A fost de ajuns o victorie pentru ca naţionala României să fie creditată astfel?Se pare că da. Bine, victoria din meciul de debut la Cupa Mondială a fost obţinută împotriva Columbiei, echipa pe care multă lume, în frunte cu marele Pele, o vedeau ca principala favorită la câştigarea trofeului. Mai ales că, în preliminarii, învinsese cu 5-0 Argentina chiar la Buenos Aires.
Se poate spune că meciul împotriva Columbiei a fost determinant pentru parcursul României la World Cup 1994?Categoric. Nu ascund faptul că ne-am temut cu toţii foarte mult de acea partidă. Dar un mare rol în încurajarea echipei noastre l-a avut Mircea Angelescu, fostul preşedinte al FRF, care era cu noi în SUA. Ţin minte că, înainte de meciul cu Columbia, Angelescu a avut o discuţie cu Anghel Iordănescu în care i-a zis: „Puiule, chiar trebuie să ne temem de columbienii ăştia? Bun, au nu ştiu câte victorii în ultima vreme, dar hai să ne uităm şi pe cine au bătut. În afară de acel 5-0 cu Argentina, au învins vreo echipă mare? Au câştigat cumva vreun meci cu Germania, cu Italia, cu Anglia, cu Spania? Nu! Atunci, de ce trebuie să ne temem de ei?”. Acel dialog cu Mircea Angelescu i-a dat o mare încredere lui Puiu Iordănescu.
L-a urmărit pe fratele lui Asprilla
Înainte de turneul final aţi urmărit „pe viu” un meci al Columbiei?Da, am fost la un turneu de pregătire pe care l-au efectuat la Miami, înainte de Cupa Mondială. Numai că m-am dus degeaba. Columbienii n-au avut atunci vedetele în lot. Au avut un meci amical, nu mai ştiu cu cine, în care, pe foaia de joc, Asprilla era anunţat ca titular. Dar nu era Faustino Asprilla, care nici nu terminase sezonul în Italia (n.r. - în acea perioadă, juca la Parma), ci fratele lui! Numai că Anghel Iordănescu era tipicar, strânsese tot felul de date despre columbieni şi de casete video cu meciurile lor. Avea fişe cu fiecare jucător din lotul Columbiei, cu toate datele despre el, şi a făcut multe şedinţe tehnice cu fotbaliştii noştri, în care a prezentat totul despre adversar.
După acea victorie de senzaţie cu Columbia, a venit eşecul usturător (n.r. 1-4) în faţa Elveţiei. Ce s-a întâmplat atunci? S-au relaxat jucătorii?Nu cred că a fost vorba despre o relaxare, ci despre o conjunctură nefericită. A fost un meci ciudat, din toate punctele de vedere. Am jucat acea partidă la Detroit, într-un stadion închis, care, practic, era ca o sală. Ţin minte că, nu cu mult timp înaintea meciului, organizatorii montau terenul! Apoi, era o zăpuşeală cumplită, parcă nu puteam să respirăm. În plus, elveţienilor parcă le-a ieşit totul în acel joc. Am primit goluri cu mare uşurinţă. Bine că n-a contat acel eşec în economia calificării. Am câştigat apoi în faţa ţării gazdă, SUA, şi am mers în „optimi”.În „optimi”, toată lumea se aştepta ca România să joace cu Nigeria sau cu Bulgaria. V-aţi temut când, prin jocul rezultatelor, ne-a ieşit în cale Argentina, campioana mondială din 1986 şi vicecampioana ediţiei din 1990 a Cupei Mondiale?Nu ne-am speriat. La precedentul Mondial, cel din 1990, făcusem egal, 1-1, cu ei, aşa că eram încrezători. Acum, ca să fiu sincer, a contat mult şi faptul că Maradona a fost suspendat înaintea meciului cu noi, după ce fusese depistat pozitiv la un control antidoping.Cum aţi trăit meciul din „sferturi”, cu Suedia?A fost un meci în care ne-am aflat în moarte clinică, am înviat, după care chiar am murit. Păcat de acel moment din prelungiri în care a Kennet Andersson a marcat golul egalizator... Sincer să fiu, când Andersson a egalat, am avut o presimţire urâtă!
De ce?Nu ştiu cum să explic în cuvinte, dar parcă am simţit atunci că totul s-a terminat, chiar dacă mai era loteria loviturilor de departajare. M-am gândit că norocul, care până atunci fusese de partea noastră, ne-a părăsit.
”Înaintea fiecărui meci, spuneam o rugăciune”
Dumneavoastră aveţi superstiţii? Anghel Iordănescu a rămas celebru prin faptul că, la meciuri, avea la el multe iconiţe...
Nu cred că sunt superstiţios. E adevărat că, înaintea fiecărui meci, spuneam în gând câte o rugăciune, dar atât.Revenind la meciul cu Suedia, mulţi au criticat faptul că, atunci, n-a apărat Stelea, având în vedere gafa comisă de Prunea...Bogdan Stelea a început Cupa Mondială ca titular, dar, după înfrângerea cu Elveţia, s-a decis că este cazul ca în poartă să intre Florin Prunea. Puiu Iordănescu n-a luat această hotărâre de capul lui, s-a sfătuit în acest sens şi cu Dumitru Moraru, care era atunci antrenorul cu portarii al naţionalei României. Prunea a apărat bine şi în meciul decisiv din grupă cu SUA, şi în cel din optimi cu Argentina, de aceea a jucat şi împotriva Suediei. Acum, sincer vorbind, dacă era titularizat Stelea şi comitea vreo gafă, tot în capul nostru s-ar fi spart oalele. Ar fi spus toţi ”uite, dom'ne, a apărat bine Prunea până acum, dar s-au trezit ăştia la jocul cu Suedia să-l bage în poartă pe Stelea, ca să ne mănânce meciul”.
1993
este anul în care Dumitru Dumitriu a devenit antrenor secund la naţionala României
A existat şi un român fericit după drama cu Suedia!
Unul dintre reproşurile care li s-au făcut antrenorilor echipei naţionale a României la Cupa Mondială din 1994 a fost acela că Marius Lăcătuş nu a fost cooptat în lot. La 20 de ani distanţă de la Mondialul american, Ţiţi Dumitriu recunoaşte că „Fiara”, care jucase în preliminarii, merita să se afle printre tricolori. „Ori de câte ori a avut ocazia, Puiu Iordănescu a spus că îi pare rău că nu l-a convocat pe Marius Lăcătuş la Mondialul din 1994. Indiscutabil, Marius merita să meargă în SUA, dacă ne gândim ce jucători au mers acolo!
Şi când spun asta mă refer la faptul că, după eşecul cu Suedia, un jucător din campionatul intern, care nu a evoluat deloc la Mondial, a spus: <<Bine că ne-a eliminat Suedia, să mai mergem şi noi pe la casele noastre, că ne-a ajuns cât am stat aici>>! Nu mă întrebaţi de cine este vorba, că nu vreau să-i dau numele...
E adevărat că n-a fost deloc uşor în SUA, jucătorii trebuiau să facă, de exemplu, câte 1.000 de abdomene pe zi, dar când te duci la o astfel de competiţie, nu ai voie să spui aşa ceva, oricât de greu îţi e”, ne-a povestit Dumitru Dumitriu. La Cupa Mondială din 1994, cei care proveneau din campionatul intern şi care n-au jucat niciun minut sunt portarul Ştefan Preda şi jucătorii Iulian Chiriţă, Marian Ivan, Viorel Moldovan şi Ovidiu Stângă.
Dumitriu a fost în cărţi să devină selecţioner
Anghel Iordănescu a riscat să nu prindă Mondialul din 1994 ca selecţioner al naţionalei României! Înainte de startul turneului final din SUA, mai mulţi jucători de bază ai naţionalei s-ar fi revoltat împotriva antrenamentelor dure ale „Generalului” şi ar cerut ca acesta să fie schimbat de pe banca primei reprezentative! Cum timpul era scurt, dacă s-ar fi întâmplat asta, Ţiţi Dumitriu ar fi putut să-i conducă pe tricolori de pe bancă la Cupa Mondială din urmă cu 20 de ani. Norocul lui Iordănescu s-a numit Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF apărându-l pe acesta în faţa criticilor aduse de „greii” naţionalei.
„Pe cuvântul meu de onoare că nu am habar de un astfel de episod. Poate că o fi existat, nu zic nu, dar eu nu ştiu nimic de el, n-am asistat la nicio astfel de discuţie. La urma urmei, şi eu, când eram antrenor principal la Steaua, nu-l luam pe Mihai Stoichiţă, care era pe atunci <<secundul>> meu, la toate discuţiile pe care le aveam cu şefii clubului”, a reacţionat Dumitru Dumitriu în momentul în care a fost chestionat despre acest subiect.
Ţiţi Dumitriu a mărturisit însă că a fost însă că a fost luat în calcul pentru postul de selecţioner al naţionalei României în toamna anului 1997. Contractul lui Anghel Iordănescu cu FRF lua sfârşit după Cupa Mondială din 1998, iar „Generalul” bătuse deja palma cu federaţia de la Atena pentru ca, din vara anului 1998, să preia reprezentativa Greciei. „Antrenam atunci formaţia AEK Atena, şi m-a sunat cineva de la FRF ca să mă întrebe dacă aş fi dispus să devin selecţionerul României. Am răspuns că da, că pentru naţionala României aş fi dispus să vin şi pe jos din Grecia. Vorbele mele au apărut în presă, iar şefii de la AEK Atena s-au supărat rău... Până atunci, avusesem o colaborare excelentă cu ei, dar după acel episod, parcă mă pândeau la cotitură, iar în 1998 am şi plecat de acolo! După Mondialul din Franţa, din 1998, Anghel Iordănescu urma să preia naţionala Greciei, iar în locul lui eram propuşi eu, Loţi Bölöni şi Victor Piţurcă. Până la urmă, a fost ales Piţi”, ne-a povestit Ţiţi Dumitriu.
Carte de vizităDumitru DumitriuData şi locul naşterii: 19 noiembrie 1945, Bucureşti;Prima echipă la care a fost legitimat: Rapid;Postul pe care a jucat: mijlocaş;Echipe la care a evoluat: Metalul Târgovişte (1964-1965), ASA Târgu Mureş (1965-1968), Steaua (1968-1972), Rapid (1972-1973), Olimpia Satu Mare (1973-1974), FCM Galaţi (1974-1975), ICSIM Bucureşti (1975-1977);Meciuri/Goluri în naţionala României: 1/0;Echipe antrenate: CS Botoşani (1980-1982), Steaua (secund, 1988-1990), naţionala olimpică a României (1990-1991), Dacia Unirea Brăila (1991-1992), Steaua (secund, 1992-1993), România (secund, 1993-1994), Steaua (1994-1997), AEK Atena (1997-1998), Apollon Limassol (1998-1999), Rapid (1999), Oţelul Galaţi (1999-2000), Rocar Bucureşti (2000-2001), Panionios (2001-2002), FCM Bacău (2002), Akratitos (2003), FC Bihor (2004), Poli AEK Timişoara (2004), Steaua (2005), Prefab Modelu (2006-2008), Poli Iaşi (2010).
