Preşedintele României, Traian Băsescu, a vorbit recent despre meciul România-Grecia, la capătul căruia tricolorii au ratat prezenţa la o ediţie a Campionatului Mondial, după ultima la care au participat, cea din Franţa, în 1998.
Şeful statului a spus că i-a părut rău de jucătorii români şi în special de Maxim.
„Mi-a părut rău, nu m-am enervat. Mi-a părut rău. Am văzut feţele jucătorilor şi, indiferent, şi cei care au jucat mai bine şi cei care au jucat mai puţin bine, le părea rău, îi durea sufletul. Mi-a părut rău în primul rând de ei, că mă uitam la făţuca aia a lui Maxim – mi-e tare drag el aşa, că are o faţă…”, a spus Traian Băsescu, conform b1.ro.
Despre selecţionerul Victor Piţurcă, preşedintele a precizat: „Nu mă mai bag şi eu – dar eu îmi aduc aminte mandatul. (…) Îmi place, nu-mi place Piţurcă, nu ţine de mine, dar îmi aduc aminte declaraţiile de la începutul mandatului lui Piţurcă în care a spus clar că nu are ca obiectiv calificarea la Campionatele Mondiale, pentru că nu are cu ce, şi că obiectivul contractului lui este calificarea la Europenele din 2016. Eu aşa ţin minte. Poate nu ţin minte bine, dar să nu-mi fie luate aceste afirmaţii ca fiind fan Piţurcă”.
România a ratat calificarea la CM din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu selecţionata Greciei, după ce în tur, la Pireu, elenii s-au impus cu scorul de 3-1.
Citeşte şi: Antonescu îi cere demisia lui Traian BĂSESCU: „Îi cer demisia lui Traian Băsescu ACUM. Aceasta este rezolvarea sănătoasă pe subiectul terenului”
Uniunea Notarilor Publici: Contractele Ioanei Băsescu cu CEC și cu proprietarul terenului din Călărași sunt legale