În grupa noastră preliminară, la Belfast, tot luni seară Irlanda de Nord și Ungaria au remizat, 1-1. Gazdele au egalat prin Lafferty, în prelungiri, într-un moment în care jucau în inferioritate numerică. Faza zilei a semnat-o arbitrul turc Cuneyt Cakir, cel care a condus și ultima finală de Liga Campionilor.Nord-irlandezii au protestat îndelung la eliminarea lui Baird, din minutul 83.Dar arbitrul Cuneyt Cakir a judecat foarte bine faza. Mijlocașul ”verzilor” făcuse deja un fault dur în jumătatea adversă, dar cum maghiarii au plecat pe contraatac, "centralul" turc a lăsat avantaj.
La al doilea fault al lui Baird, la fel de violent, care a și oprit practic acțiunea oaspeților, Cakir i-a arătat cuvenitele "galbene", după două infracțiuni comise în 10 secunde, și l-a trimis la cabine.Dacă era mai dur, otomanul cu fluier i-a fi putut da ”roșu” direct lui Baird pentru al doilea fault grosolan.