Și a găsit chiar două, cluburile Stade Lausanne Ouchy, din Elveția, și Hercules Alicante, din Spania, anunțând transferul fotbalistul francez aproape în același timp.

Mai întâi, Stade Laussane Ouchy, a anunțat pe contul oficial de Twitter înregimentarea lui Rafidine Abdullah, apoi, la 14 minute distanță, și gruparea Hercules Alicante și-a înștiințat fanii, tot pe Twitter, că l-a achiziționat pe mijlocașul de 25 de ani!

„FC Stade Lausanne Ouchy este bucuroasă să anunțe transferul lui Rafidine Abdullah, un mijlocaș născut pe 15 ianuarie 1994, în Marsilia. Va reprezenta culorile clubului nostru până în 2021. Bine ai venit, Rafidine!”, a sunat comunicatul formației elvețiene.

”Mijlocașul Rafidine Abdullah (Marsilia, 15 ianuarie 1994) s-a alăturat echipei la antrenamente. Clubul are o opțiune conform căreia îl poate păstra definitiv”, au precizat, la rândul lor, spaniolii.

De precizat faptul că FC Stade Lausanne Ouchy activează în liga a doua elvețiană, iar Hercules alicante în eșalonul al treilea valoric din Elveția.

Se pare că în final lucrurile s-au ”clarificat”, Rafidine Abdullah urmând a evolua până în vara anului 2021 la FC Stade Lausanne Ouchy.

Cu patru convocări pentru naționala statului Comore, de unde sunt originari părinții săi, Rafidine Abdullah a mai evoluat în cariera de fotbalist la Olympique Marsilia (Franța), Lorient (Franța), Cadiz (Spania) și Beveren (Belgia).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.