Francezul Benoit Lesoimier (32 de ani), unul dintre jucătorii sosiţi la Petrolul în această iarnă, s-a despărţit de formaţia ploieşteană. Jucătorul a fost cel care a solicitat rezilierea angajamentului, după ce a decis să-şi încheie, în acest moment, cariera sportivă, motivul invocat fiind acela că nu se simte pregătit să mai facă faţă la acest nivel, anunţă fcpetrolul.ro.

Întâmplarea este cât se poate de ciudată şi ridică două probleme: ori fotbalistul chiar nu mai poate şi atunci te întrebi ce căuta la Petrolul de la bun început, ori minte pentru a-şi găsi alt contract, cum a mai păţit clubul ploieştean în mandatul lui Răchită, cu un jucător sârb care a tăiat-o apoi la Chiajna.

Lesoimier are 32 de ani şi nu avea echipă din septembrie 2015.

El s-ar putea să se decidă să participe la cursele de cai. Are mai mulți mânji în proproetate, dar și licență de driver!

POVESTEA LUI, AICI.

Pe de altă parte, Petrolul doreşte să-l împrumute pe Ionuţ Şerban, de la Dinamo, anunţă gsp.ro. ”Lupii” au mai împrumutat doi fotbalişti de la Dinamo, portarul Popescu şi mijlocaşul de bandă Gavrilă.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.