Gabi Balint, unul dintre cei mai mari atacanți din fotbalul românesc, are în colecția personală un obiect rar cu care se mândrește nevoie-mare. E vorba de un petec de hârtie îngălbenită, cu un autograf de la marele Johan Cruyff.Pe bucata de hârtie scrie: „Para Balint”. Și urmează semnătura marelui dispărut. ”Este o zi tristă, dar zeii nu mor, ei rămân pe veci in inimile noastre și pe o foaie îngălbenită de timp "para Balint". Odihnește-te în pace, Johan Cruyff!”, a scris Gabi Balint.Fostul atacant al Stelei n-a spus unde a făcut „captura”, dar, cel mai probabil, e de pe vremea când juca în Spania, la Real Burgos.