INTERVIU. Un tânăr canotor care visează la un titlu olimpic pentru România vorbește despre fața nevăzută a performanței: „Rănile din palme? Cam la fiecare duș lăcrimez”

Sergiu Vasile Bejan s-a născut pe 18 noiembrie 1996, la Suceava. 15 ani mai târziu și la 800 km distanță, Sergiu începea drumul spre performanță. „Mi-am făcut bagajul și am întins-o la Orșova”, își amintește acesta, momentul în care a fost selectat pentru lotul național de juniori la canotaj.

S-a antrenat din greu, iar competițiile au început să apară. În 2018 a concurat la Campionatele Europene de la Glasgow, Marea Britanie, la proba de opt rame cu cârmaci. 

Tânărul canotor nu regretă că a ales acest drum, că a plecat la doar 15 ani de acasă, că se antrenează 11 luni din 12 pe an și să palmele îi sângerează. Obiectivul lui e acum Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Libertatea: Cum ai început să faci și să iubești sportul? Știu că ești canotor, ai participat și la Jocurile Olimpice de vară în 2020. Dacă ne poți spune întreaga poveste. 
Sergiu Bejan: Se spune că fiecare dintre noi are un tren al vieții pe care, dacă l-ai pierdut, nu se mai întoarce. Consider că acesta a fost trenul meu și mă bucur că nu l-am ratat. Îmi place să fiu punctual și se pare că am ajuns la timp în gară. În urmă cu mai bine de 10 ani, la Câmpulung Moldovenesc, începea drumul meu către sportul de performanță. Fiind selecționat încă din primele zile ale clasei a IX-a, la nici 15 ani, mi-am făcut bagajul și am întins-o la Orșova. Îngrijorarea părinților nu a lipsit, dat fiind faptul că pruncul lor urma să plece la 800 km de casă, însă, după câteva informații primite din stânga și din dreapta, s-au lăsat înduplecați. 

După mulți ani de trudă am reușit, împreună cu băieții din barca de 8+1, sub coordonarea lui Antonio Colamonicii (antrenorul principal), să ajungem la Tokyo după o perioadă de 21 de ani în care România nu a mai avut echipaj masculin la J.O., în această uimitoare ambarcațiune. 

„Am cucerit pentru prima dată titlul de campion național”

– La ce ai renunțat în copilărie, dar și acum, la 25 de ani, pentru viața ta de sportiv? 
– Dumnezeu îți ia pe o parte, însă te răsplătește pe alta. Dorul de casă, prieteni și verile petrecute la bunici au fost doar câteva din lucrurile care mi-au lipsit atunci, însă răsplata nu a întârziat să apară. Prima competiție avea loc în aprilie 2012 la Timișoara, competiție la care am cucerit pentru prima dată titlul de campion național. 

Mai târziu am aflat că acela era doar începutul unei cariere presărate cu medalii și momente magice. Acum, la 25 de ani, sunt recunoscător și mândru că am ajuns până aici. În primul rând, familia este cea pe care o văd destul de rar, însă momentele în care îmi văd părinții, sora, nepoții cu ochii înlăcrimați, mândri, fericiți, eu fiind cu medalia la gât, îmi alină dorul. Pot spune că îmi lipsește medalia de la Jocurile Olimpice, însă Parisul se apropie cu pași repezi. 

„Urmează o vară intensă, având competiții în fiecare lună”

– La ce competiții îți dorești să participi în viitor? Unde te antrenezi? 
– Cantonamentele noastre se desfășoară la Snagov în această perioadă, încercând să ne strecurăm printre șalupele, care ne mai creează mici probleme uneori. Atunci când lacul este înghețat și temperaturile nu ne permit să facem antrenamentul afară, plecăm în Italia. Anul acesta am fost plecați din ianuarie până în aprilie la Piediluco. Am avut o perioadă în care ne-am desfășurat activitatea cu brio. A ținut vremea cu noi! Urmează o vară intensă, având competiții în fiecare lună. La începutul lunii iulie avem Cupa Mondială în Elveția, în august se desfășoară Campionatul European în Germania și în septembrie avem Campionatul Mondial care va avea loc în Cehia, la Racice, obiectivul spre care ne îndreptăm cu toții fiind Jocurile Olimpice de la Paris 2024. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

– Cum arată o zi normală din viața ta? Dar meniul tău alimentar? 
– 11 luni din 12, 6 zile din 7, 24/24 suntem pe baricade. Ziua începe la ora 6.30, 7.00, cu primul antrenament (pe perioada verii, fiind foarte cald) sau cu micul dejun. Apoi odihnă și masă de prânz între 12.00 și 13.30, iar somnul de frumusețe nu trebuie să lipsească din rutina zilnică. Al doilea antrenament începe la ora 15.30, 16.00 și durează aproximativ două, trei ore cu tot cu schimbarea echipamentului și pauzele aferente. După-amiaza avem antrenament cardio pe bicicletă și apoi continuăm în sălile de forță. Meniul este unul bine pus la punct de către medicul nutriționist, pe care îl avem la lot.

„Palmele noastre nu arată deloc bine și sunt destul de adânci bătăturile”

– Au fost momente când ai vrut să renunți la canotaj, când rănile palmelor te-au făcut să lăcrimezi?

– Momente care m-au dus cu gândul la a spune STOP au mai fost. Nu cred că este vreun sportiv care să nu fi avut astfel de momente, însă la fel de repede le-am dat uitării și am continuat. Rănile din palme? Cam la fiecare duș lăcrimez. Gelul de duș în combinație cu o rană deschisă nu fac echipă bună. În perioada de toamnă, când ne întoarcem de acasă, și primăvara, când începem să ieșim pe apă, după câteva săptămâni în care am stat în sală din cauza temperaturilor scăzute, sunt perioadele când palmele noastre nu arată deloc bine și sunt destul de adânci bătăturile. 

– Ce a însemnat pentru tine participarea la Jocurile Olimpice din 2020? A fost cea mai mare realizare a ta de până acum? 
– Competiția supremă, Jocurile Olimpice, încununarea anilor de trudă, a șiroaielor de transpirație, a orelor de antrenament și a sacrificiilor făcute… când ajungi acolo uiți de tot. Noi am reușit să ne clasăm pe locul 7, după 21 de ani de neparticipare, însă clipele petrecute acolo au fost intense. Până în prezent, reprezintă cel mai important titlu din palmaresul meu. Îmi doresc să mă întorc de la Paris cu cea mai strălucitoare medalie. 

– Care a fost cel mai fericit moment din carieră? Dar cel mai trist? 
– Mereu există momente fericite, dar și unele despre care nu prea ne vine să vorbim. Știm foarte bine că ar trebui să învățăm din greșeli și reușim să fim mai buni, atunci când eșuăm. Așa este și în viața de sportiv, atunci când nu reușești să cucerești medalia dorită. Trebuie să ții capul sus și să continui cu mai multă determinare și dorința de a ajunge să-ți îndeplinești visul. Cel mai frumos moment a fost calificarea la Jocurile Olimpice, fără dar și poate! 

„Mereu este loc de mai bine”

– Reușești să te întreții din meseria de sportiv? Prea puțini dintre ei vorbesc despre partea financiară. 
– Ținând cont de faptul că ne este asigurat absolut totul, venitul pe care-l avem ne este folositor în totalitate pentru satisfacerea propriilor nevoi. Nu mă plâng, însă mereu este loc de mai bine.

– Pe lângă sport, am aflat că ești pasionat de fotografie. De unde a pornit totul? Ai investit în aparatură profesională? 
– Oh, arta fotografică! Fiind un iubitor al faunei și florei, îmi place nespus de mult să-mi petrec o parte din timp hoinărind prin natură. În mod normal, aș spune că totul a început în urmă cu 6 ani, când mi-am cumpărat primul DSLR, însă făceam poze de pe la 18 ani. Treptat, a început să-mi intre în sânge și să-mi fie parte din viață. Pasiunea pentru fotografie mă ajută să mă deconectez, reîncarc pentru o nouă zi de antrenamente, să descopăr frumusețile naturii și secretele animalelor sălbatice. Aici, la Snagov, ies la pozat când îmi permite timpul liber, însă atunci când ajung acasă, în Bucovina, ieșirile sunt muuuult mai dese și mai spectaculoase. Scriind aceste rânduri, mi se derulează o mulțime de imagini din fantasticul tărâm de basm al Moldovei de Nord. Am spus-o de multe ori și mă voi repeta la nesfârșit: pentru mine, Bucovina este Raiul pe Pământ. Da, am investit ceva bănuți în aparatură, dar atunci când poți să numeri firele de păr de pe un cerb sau penele de pe un huhurez, îți dai seama că investiția nu a fost în zadar. 

– Timp pentru viața personală mai ai? Ai timp să-ți vezi familia, iubita? 
– Iubita nu știu când o voi vedea. După ce o găsesc, vă anunț. Familia o văd destul de rar, din cauza perioadelor lungi de cantonament. Vorbim aproape zilnic și asta ne mai alină dorul. Unele clipe trebuie trăite la timpul lor, însă viața de sportiv este scurtă și trebuie exploatată la maxim. Chiar dacă timpul pentru viața personală este limitat, există! În primul rând, depinde de cum îți organizezi viața și care-ți sunt prioritățile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE