MENIU CAUTĂ

10 sfaturi pentru o curăţenie fără bătăi de cap

Distribuie

3969-138119-cl1.jpg

 

 

Vă gândiţi cu groază că trebuie să vă apucaţi să faceţi curăţenie? Vă înspăimântaţi numai la gândul că veţi fi nevoite să întoarceţi toată casa cu susul în jos? Ei bine, dacă vreţi să vă faceţi munca mai uşoară, ţineţi cont de sfaturile pe care vi le prezentăm.

 

 1. Dacă aveţi vase foarte murdare, care nu se pot curăţa cu detergent obişnuit, puteţi să apelaţi la o soluţie de sodă de rufe şi săpun, apoi se spală cu apă din abundenţă. A mestecul va da rezultate, cu siguranţă. 3969-138121-1.jpg
 2. În cazul în care nu aveţi bani să duceţi covoarele la spălătorie, le puteţi curăţa foarte bine şi acasă. Procedura e simplă: ştergeţi suprafaţa acestuia cu un tampon îmbibat în esenţă concentrată de ceai. Iar dacă vreţi să-i reîmprospătaţi culorile, periaţi-l cu o soluţie concentrată de apă cu sare. Un alt procedeu: se presară covorul cu sare, se rulează şi se lasă timp de 2-3 zile, după care îl puteţi peria. Aşa veţi scăpa şi de pete. 3969-138122-2.jpg
 3. Mobila de lemn se şterge cu o cârpă umezită cu apă şi oţet, după care se freacă repede cu o lavetă sau cu o cârpă moale, până când urmele de apă dispar. Suprafaţa uscată se acoperă cu un strat subţire de ceară albă, iar după ce s-a uscat, se lustruieşte cu o cârpă. 3969-138123-3.jpg
 4. Tapiţeria din stofă se curăţă cu ajutorul unei perii de haine sau al unei lavete înmuiate într-o soluţie de săpun cu apă caldă. După curăţare, suprafaţa se şterge de câteva ori cu o cârpă umezită în apă rece (bine stoarsă), apoi cu o cârpă uscată. 3969-138124-4.jpg
 5. Amestecaţi un pahar de apă cu parafină şi omogenizaţi soluţia pe foc. Aşteptaţi apoi o jumătate de oră să se răcească. Lustruiţi cu aceasta parchetul, după care îl ştergeţi cu o cârpă moale şi uscată pentru a-i da luciu. 3969-138125-5.jpg
 6. Ramele sau tocurile de la uşă se curăţă cu un tampon înmuiat în lapte dulce, iar după uscare se lustruiesc cu o cârpă moale. 3969-138126-6.jpg
 7. Rugina de pe ochiurile de aragaz se curăţă dacă le ştergeţi cu ajutorul unei cârpe înmuiate în ulei vegetal. 3969-138127-7.jpg
 8. Geamurile se spală bine cu o soluţie de amoniac (o lingură la patru litri de apă). Cel mai bine se şterg cu un ziar, nu cu o cârpă. 3969-138128-8.jpg
 9. Oţetul în combinaţie cu apă caldă vă ajută să curăţaţi oglinda, ferestrele, faianţa şi gresia. 3969-138129-9.jpg
 10. Tacâmurile de argint se curăţă destul de uşor şi de bine cu amoniac. 3969-138130-10.jpg

De unde începeţi şmotruiala

• Înainte de a vă apuca de curăţenie daţi drumul la muzică, deoarece melodiile vă vor binedispune şi veţi avea mai mult chef de muncă.
• Aruncaţi o privire de ansamblu în tot apartamentul pentru a şti cu ce grad de ”mizerie” vă veţi confrunta.
• Puneţi pe un dulăpior toate produsele care vă vor fi de folos la curăţenie deoarece veţi câştiga timp dacă le veţi avea la îndemână.
• Începeţi cu strângerea perdelelor şi cu spălarea lor. Până veţi termina curăţenia propriu-zisă, acestea vor fi uscate şi parfumate.
• Continuaţi cu strângerea covoarelor şi spălarea lor, de preferat afară, unde spaţiul vă permite să folosiţi mult şampon şi să le clătiţi.
• După ce aţi eliberat frontul de lucru vă puteţi apuca de degresarea şi dezinfectarea băilor, a bucătăriei, de îndepărta rea pânzelor de păianjen (da că este cazul), şterge rea prafului şi a pardoselilor, spălarea geamurilor.
• Consideraţi spă larea holului ca pe ultima etapă a cu răţeniei şi, după ce aţi terminat cu acesta, puneţi perdelele şi aşe zaţi covoarele.

Ce vă învaţă gospodinele cu experientă

 Marilena Bocu, 60 de ani, pensionară:

”Este foarte simplă curăţenia în ziua de azi, cu toate minunile care au apărut pe piaţă. Însă trebuie să ţineţi cont şi de următorul truc: niciodată să nu spălaţi geamurile dacă e soare afară. Riscaţi să rămână pătate. Sau dacă aveţi pete pe geamuri, există o soluţie bătrânească şi pentru această problemă. Adăugaţi o lingură de oţet în apa de clătit a acestora”.

3969-138135-b1.jpg
 Smaranda Georgescu, 74 de ani, pensionară:

”La curăţenie folosesc produsele din comerţ. Dacă nu le am la îndemână, mai dezinfectez şi cu spirt toaleta şi cada. Dacă aveţi geamurile murdare, e indicat să frecaţi întâi sticla cu o ceapă tăiată pe din două, apoi se foloseşte următoarea soluţie: un litru apă amestecată cu 250 ml de oţet, care se prepară într-un recipient. După operaţiunea asta ştergeţi geamul cu o bucată de ziar”.

3969-138136-b2.jpg
 Dumitra Olaru, 56 de ani, pensionară:

”Eu spăl covoarele de la jumătate, le las să se usuce şi apoi le întorc de pe o parte pe alta. Îmi este mult mai uşor să folosesc această metodă la vârsta mea. Un alt truc pe care îl ştiu de când eram copil este acela de a folosi oţet în cazul în care vreau să scap de stropii de pe geam care au rezultat în urma vopsirii tocurilor”.

3969-138137-b3.jpg

 

3969-138155-produse.jpg

1. Detergent parchet, preţ: 6,29 lei – CarrefourDetergent
2. Detergent curăţat metale, preţ: 6,95 lei – Carrefour
3. Detergent covoare, preţ: 18,2 lei -Carrefour
4. Soluţie covoare, preţ: 7,49 lei – Praktiker
5. Detergent gresie, preţ 5,19 lei – Praktiker
6. Detergent lemn, preţ: 11,99 lei -Real
7. Soluţie bucătărie, preţ: 8,99 lei -Praktiker
8. Detergent scos pete, preţ: 11,99 lei -Real
9. Pămătuf antipraf, preţ: 11,99 lei -Praktiker
10. Ceară parchet, preţ: 17,49 lei -Praktiker
11. Spray mobilă, preţ: 4,69 lei -Real
12. Soluţie perdele, preţ: 10,49 lei -Real
13. Soluţie geamuri,preţ: 4,79 lei -Real
14. Soluţie mobilă, preţ: 11 lei – Carrefour
15. Spray mobilă, preţ: 7,13 lei – Carrefour
16. Găleatăşi mop, preţ: 9,99 lei -Real

Citește mai multe despre Investigații şi Reportaje pe Libertatea.

Comentarii