Potrivit legislației în privința igienei mâinilor, personalului medical îi este interzisă purtarea inelelor, brățărilor, ceasurilor sau a altor bijuterii și, de asemenea, este interzisă purtarea unghiilor lungi, lăcuite sau artificiale.

„În spitale trebuie făcute, periodic, controale pentru igiena mâinilor personalului medical. Măsura ajută la evitarea răspândirii infecțiilor nosocomiale. A fi medic înseamnă o viață fără manichiură colorată, unghii false”, a declarat managerul unității medicale, Beatrice Mahler.

Pe mine m-a surprins numărul mare de persoane care au fost depistate în urma controlului. Am mai avut astfel de controale, nu a fost un număr atât de mare.

Beatrice Mahler:

Conform legislației muncii, sancțiunile încep cu avertisment.

„Nu ne dorim să pedepsim personalul medical, dar trebuie să fim siguri că procedurile se respectă. Uneori, personalul medical încearcă să își ascundă unghiile purtând mănuși în permanență”, a mai spus Beatrice Mahler.

Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News
Dan Șucu e căsătorit de 17 ani cu o prezentatoare de știri: cum arăta partenera sa în perioada când apărea zilnic la TV
GSP.RO
Dan Șucu e căsătorit de 17 ani cu o prezentatoare de știri: cum arăta partenera sa în perioada când apărea zilnic la TV
Secretul anti-îmbătrânire al Anei Aslan. Ce aliment nu îi lipsea de pe masă femeii care a descoperit elixirul tinereții
Playtech.ro
Secretul anti-îmbătrânire al Anei Aslan. Ce aliment nu îi lipsea de pe masă femeii care a descoperit elixirul tinereții
Românii care vor să ia credit ar putea da test înainte. Printre întrebări, "Ce este ROBOR?"
Observatornews.ro
Românii care vor să ia credit ar putea da test înainte. Printre întrebări, "Ce este ROBOR?"
Horoscop 20 august 2022. Gemenii vor dispune de mai multă energie, care poate duce la o agitație continuă, pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 20 august 2022. Gemenii vor dispune de mai multă energie, care poate duce la o agitație continuă, pe toate planurile
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
Știrileprotv.ro
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
I se mai spune şi “Litoralul din Vest”. Locul din România unde te bucuri de plajă şi apă fără agitaţia de la mare
FANATIK.RO
I se mai spune şi “Litoralul din Vest”. Locul din România unde te bucuri de plajă şi apă fără agitaţia de la mare
Ce a făcut Gigi Becali într-un studio de televiziune: ”Am fost şocat”
Orangesport.ro
Ce a făcut Gigi Becali într-un studio de televiziune: ”Am fost şocat”
Care este varianta optimă pentru tine: credit ipotecar în lei sau în euro? Află acum!
PUBLICITATE
Care este varianta optimă pentru tine: credit ipotecar în lei sau în euro? Află acum!
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.