UPDATE: Ministerul Sănătății a transmis, într-un comunicat, că incidentul de la Călinești nu s-a soldat cu victime: „A fost declanșată o alarma de incendiu (degajare fum la o instalatie de aer condiționat) la Spitalul de Boli Cronice Călinești. Au fost evacuați 32 de pacienți. Nu sunt victime, toți pacienții au revenit în saloane, echipajele medicale de urgență s-au retras.”


În total 32 de pacienți din spital au fost evacuați de cadrele medicale. Patru pacienți, care nu se pot deplasa, au fost scoși în brațe.

„Sursa fumului ar fi un aparat de aer condiționat. Incendiul nu s-a manifestat cu flacără. Este posibil să se fi topit elemente combustibile de la nivelul acestuia”, a declarat, la Antena 3, purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Ionuț Tunaru.

El a precizat că, până la sosirea pompierilor, medicul de gardă a evacuat de la etajul 1 aproximativ 32 de pacienți, dar și că nu sunt victime.

„Era risc de intoxicație dacă incendiul se propaga și, în funcție de evoluția acestuia, posibil să fi fost ceva grav, dar forțele de intervenție s-au deplasat repede și nu sunt probleme”, a mai spus reprezentantul ISU Argeș.

Citeşte şi:

Puțin peste 200 de infectări și 20 de decese COVID în ultimele 24 de ore în România

Povestea unei supraviețuitoare a traficului de persoane: „Vedeam, simțeam, dar nu mă puteam opune”

Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
PARTENERI - GSP.RO
Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Observatornews.ro
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Știrileprotv.ro
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!