Romica Jurca a explicat cât de cald va fi în acest două zile și cât de greu vor fi de suportat gradele din termometre. Meteorologul spune că dincolo de temperatura măsurată la umbră, la nivelul solului vor fi chiar și 50 de grade Celsius.
”În cea mai mare parte din ţară, aerul e irespirabil şi acum. Indicele de temperatură- umezeală a atins şi depăşit pragul critic de 80 de unităţi în vestul, sudul şi estul ţării. Sunt 38 de grade la Bechet, multe valori de 36-37 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, 33 de grade la Sf. Gheorghe-Covasna (o temperatură aproape record pentru zonă), 36 la Bucureşti, la Focşani sunt peste 35 grade. Temperaturile se resimt ca la 40-43-46 grade în zona Giurgiu unde umiditatea din aer e mai ridicată, peste 40%. Vom avea pentru joi în vigoare avertizare cod galben şi portocaliu pentru partea sudică şi de est a ţării. Probabilitatea de a se atinge şi depăşi uşor 40 grade spre Lunca Dunării şi în special zona Giurgiu-Olteniţa-Călăraşi e foarte mare. Dacă azi la 37-38 grade, cu umiditatea care nu e foarte ridicată, se resimt mai mult de 45 grade, mâine cu siguranţă temperatura resimţită va urca mult. Nu este exclus şi la peste 50 grade la nivelul pământului”, a spus Romica Jurca, potrivit România TV.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.