Jumatate din ei au spus ca veniturile familiei abia ajung pentru strictul necesar si ca sunt nemultumiti de felul cum traiesc. O treime din cei chestionati au spus ca solutia reusitei in viata este sa te nasti intr-o familie instarita, cu relatii mari. 78% din tineri au spus ca traiesc pe spinarea familiei, din banii „lui babacu'” sau ai sotiei, iar 14% din chestionati au ca singura sursa de venituri ajutoarele sociale sau de somaj.
Peste jumatate din tineri au telefon mobil personal, iar 65% din ei folosesc curent computerul: 51% „stau pe chat” sau la posta electronica, iar 51% se joaca pur si simplu. Pe Internet, 2% isi cauta iubita la paginile de matrimoniale, iar 36% isi cauta o bursa sau un job in strainatate. De altfel, proportia celor care spun ca vor sa plece din tara a crescut de la 40% in 2002, la 51% in septembrie 2004. Cei care vor sa plece spun ca vor sa castige mai mult, sa se realizeze profesional si sa aiba mai multe locuri de distractie.
Pentru 75% din tineri, distractie in Romania inseamna statul zilnic in fata televizorului. Alte modalitati de a petrece timpul liber sunt discoteca – cel putin o data pe saptamana -, barul sau iesitul la o terasa, cu prietenii, iar 69% din cei chestionati au spus ca prefera pur si simplu sa doarma. Cand stau acasa, 72% din tineri asculta muzica, iar numarul iubitorilor de manele s-a marit la 53%. in schimb, 34% din cei intrebati au spus ca nu citesc nici o carte intr-un an, iar alti 22% au spus ca abia daca reusesc sa deschida un roman pe an. Pentru ca acasa este cel mai bine cand nu ai bani, 80% au declarat ca au calcat intr-un cinema o singura data intr-un an, iar la teatru – aproape niciodata. Daca, totusi, i-ar lovi norocul cu o suma mare de bani, tinerii fie si-ar cumpara o casa, fie ar incepe o afacere. Altii au declarat ca ori i-ar pune la CEC, ori i-ar toca la distractie.
Studiul a fost comandat de Autoritatea Nationala pentru Tineret si a fost efectuat de Metro Media Transilvania, pe un esantion reprezentativ de 1.219 subiecti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.