A crescut numărul incendiilor de vegetație în toată țara. Agronomii avertizează: solul nu devine mai fertil, „când arzi un pământ, îl distrugi”

Comentează
Arhiva foto

Incendierea miriștilor în timpul primăverii este un obicei vechi în România, bazat pe mitul că pământul devine astfel mai fertil. „Nu este nimic mai fals - solurile de fapt sunt distruse”, explică prof. dr. Gerard Jităreanu, specialist în agrotehnică și fizica solurilor agricole. Totuși, oamenii nu se dezic de acest obicei: pompierii intervin la tot mai multe incendii de vegetație cu fiecare an.

Nu doar oamenii fără pregătire fac astfel de incendieri, ci inclusiv fermieri cu experiență. Specialiștii explică de ce oamenii ar trebui să renunțe la acest obicei.

„Arderile distrug pătura fertilă din sol, humusul, unde are loc germinația. Mai mult, îl și usucă, ceea ce este foarte grav într-o zonă fără irigații, într-o perioadă de secetă”, a declarat prof. dr. Gerard Jităreanu, specialist în agrotehnică și fizica solurilor agricole, rector al Universității de Științele Vieții Ion Ionescu de la Brad (USV) din Iași.

Gerard Jităreanu

În Iași, de zece ori mai multe incendii față de 2021

Pompierii au intervenit la mii de astfel de apeluri în care oamenii semnalau incendii de vegetație, un număr care crește cu fiecare an. În Iași, spre exemplu, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au precizat pentru Libertatea că au intervenit la de zece ori mai multe incendii de vegetație în 2022 față de anul anterior.

Dacă anul trecut pompierii au avut 18 incendii care au afectat 31 de hectare în primele 3 luni ale anului, acum au avut 473 de intervenții la incendii de vegetație uscată pe 3.700 de hectare.

„Cauza generală este focul în spații deschise - au ars și gunoaie, iar de acolo s-a extins focul și la vegetație, dar în general este o practică a cetățenilor care vor să își curețe terenul ca să le crească vegetație mai rapid și mai înalt. Dar în câțiva ani terenul respectiv devine arid, se usucă”, au precizat reprezentanții ISU.

Pompierii îi pot amenda pe cei care incendiază cu sume de până la 2.500 de lei, dar există și alte instituții care îi pot pedepsi și cu sume mai mari, până la 6.000 de lei. Mai mult, își pot pierde subvenția de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pe care o primesc pentru teren. Dar pentru asta trebuie să fie identificați autorii. În Iași, inspectorii ISU nu au dat de mâna criminală în niciunul din cele 473 de incendii.

Situația de la Iași se multiplică peste tot în țară: la mijlocul lunii martie, pompierii interveniseră la peste 6.000 de incendii, de patru ori mai multe față de 2021, conform Știrileprotv.ro.

Focul distruge buruienile, dar macină fertilitatea

Rectorul USV Iași explică faptul că arderile sunt nocive pentru teren, pentru mediu și inclusiv pentru persoanele care pun focul, acestea riscându-și în unele cazuri viața. Dar tentația de a arde miriștile existente este mare din mai multe motive: sunt eliminate aproape complet buruienile și unii dăunători, care supraviețuiesc de pe un an pe altul pe tulpinile rămase în urma recoltării.

Rectorul, în fața unui aparat de însămânțat fără întoarcerea brazdei.

Există substanțe chimice care nu afectează plantele, ce pot fi folosite contra lor, dar costurile sunt foarte ridicate.

„Arderea solului distruge și dăunătorii: putregai, mană, rugină, inclusiv purici, păduchi și alte larve. De aceea se reduce incidența bolilor pe suprafețele respective și se reduce și gradul de îmburuienare. Dacă ardem miriștea, semințele de buruieni ard sau își pierd capacitatea germinativă”, a explicat Gerard Jităreanu.

Majoritatea buruienilor se formează și supraviețuiesc în pătura de până la 10 centimetri adâncime în sol. Ele sunt distruse de foc și fermierii economisesc bani în felul ăsta. Plătesc însă un preț mai mare pe termen lung: pot falimenta o fermă sau pot lua mijlocul de existență al unei familii de la sat care trăiește doar din agricultură, crede profesorul.

Fermierii condamnă aceste practici

Fermierii mari din regiunea Moldovei spun că astfel de practici sunt de mult lăsate în trecut. Chiar dacă nu ar exista amenzi, pericolul cel mai mare pe care îl identifică este seceta.

Pe regiunea Iașiului a mai plouat în ultimele zile, dar nu suficient. Aurel Placinschi, unul dintre cei mai mari fermieri din Moldova, cu mii de hectare cultivate cu cereale, porumb și floarea-soarelui, spune că problema e rezolvată doar pentru perioada următoare, fiindcă „dacă se încălzește și nu plouă, apare seceta și e un mare pericol pentru noi”.

„Din punct de vedere agronomic este doar parțial util: sunt situații când ar necesita eliminați dăunători mai rezistenți, dar nu la nivelul acesta mare. Și apoi se arde din materia organică, iar apoi se poate extinde la arbori, la păduri”, a explicat Aurel Placinschi pentru Libertatea.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate