A flirtat cu Jay Sean

Comentează
Arhiva foto
Arhiva foto

Jay Sean, interpretul piesei "Ride it" care a făcut furori in topurile muzicale, s-a fotografiat cu manechinul Natalia Mateuţ, chiar la majoratul acesteia. Naty este o mare admiratoare a cantăreţului englez, pe care l-a intalnit intr-un club bucureştean şi spune că a ţinut neapărat să aibă o amintire cu acesta.

A dansat alături de 130 de prieteni

După ce a făcut furori cu piesa “Ride it” şi a cucerit inimile femeilor din toată lumea, Jay Sean a susţinut un miniconcert în luna decembrie a anului trecut, în clubul Bamboo, acolo unde a avut parte de o surpriză. Fiind o admiratoare înrăită a starului, Natalia Mateuţ, fiica fostului dinamovist, şi-a îndeplinit visul de a-şi întâlni favoritul în carne şi oase. “Jay Sean e cântăreţul meu preferat. După ce a terminat de cântat, m-am dus la masa lui şi am făcut poze cu el. Am schimbat doar câteva cuvinte... L-am felicitat, iar el a fost bucuros să se fotografieze cu mine”, a povestit Natalia, care a primit astfel şi un cadou de ziua ei. “Eram în club pentru că îmi serbam majoratul şi a fost o surpriză neaşteptată pentru mine să-mi întâlnesc idolul”, a mărturisit tânăra. Altfel, Naty a avut parte de o petrecere pe cinste, la care şi-a invitat 130 de prieteni, a dansat şi a fost în centrul atenţiei.

Cum cheful s-a încins târziu în noapte, dansatorii clubului bucureştean au preferat să rămână cu petrecăreţii, pentru a o delecta pe sărbătorită cu câteva dansuri fierbinţi. “M-am distrat, având în vedere că am împlinit 18 ani. Acum mă concentrez pe învăţat, pentru că urmează să dau Bacalaureatul şi examenul la facultate”, spune Natalia.

Arhiva foto
Petrecerea, cadou de la părinţi Natalia Mateuţ spune că a primit multe cadouri din partea amicilor care au sărbătorit alături de ea, însă ceea ce a impresionat-o cel mai mult a fost darul primit din partea părinţilor, Mădălina şi Dorin Mateuţ (foto). “Cel mai valoros cadou a fost de la părinţii mei. Ei mi-au oferit îmbrăcămintea pe care am purtat-o de ziua mea, o brăţară, de asemenea petrecerea tot ei au suportat-o”, a mărturisit Naty. 
 Inspirată de Naomi Campbell Ținuta sexy pe care Natalia a purtat-o la petrecerea de majorat a fost una semnată DSQUARED2, rochia scurtă şi pantofii făcând furori printre prietenii ei. De altfel, imaginea celebrei firme este reprezentată de cele mai vestite manechine din toate timpurile: Naomi Campbell şi Linda Evanghelista. Cele două supermodele au inspirat-o pe Natalia în alegerea vestimentaţiei.  Naomi Campbell, unul dintre cele mai faimoase manechine din lume

Cine este Jay Sean

Pe numele său adevărat Kamalhit Singh Jhooti, Jay Sean s-a născut pe 26 martie 1981, la Londra. Sean cântă pop şi R&B şi a lansat până în prezent două materiale discografice: “Me Against Myself” (2004) şi “My Own Way” (2008), de pe care au fost promovate şase single-uri. Deţine o casă de discuri proprie, intitulată Jayded Records. Piesa “Ride it” a făcut furori şi a condus topurile muzicale din România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
12:22
Ce amendă a primit un șofer de autocar care mergea prea încet, la Viena: „Nu pot să gonesc prin oraș”
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare eucalipt. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate