Doctorul Streinu-Cercel a spus că nu era frig în saloanele Pavilionului 5 de la „Matei Balș”, variantă pe care a insistat și primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a declarat că „în ultima săptămână nu au existat probleme cu furnizarea căldurii la spital”.

Libertatea a discutat cu Cristina Grecu, soția lui Toni Grecu, cel care era internat din 16 ianuarie într-un salon de la etajul 2 al pavilionului care a ars și care face parte dintre bolnavii transferați în această dimineață.

„Din prima zi mi-a spus că e frig”, a confirmat Cristina Grecu. După aceea, își amintește ea, la o zi, două, „soțul mi-a spus că «A fost frig, dar ne-au adus ăștia aeroterme și s-a rezolvat»”.

Toni Grecu i-a spus soției, mărturisește aceasta, că mai toată lumea avea aeroterme în saloane. 

Alte două mărturii, cea culeasă de G4Media de la fata unei paciente și cea a reprezentantului firmei care asigura mentenanța sistemului electric, consemnată de Buletin de București, indică faptul că se foloseau aparate de încălzit suplimentarea, deși regulile din încăperile medicale unde se administrează oxigen interzic acest lucru

LIVE TEXT | Incendiu la Spitalul Matei Balș! Patru pacienți au murit, trei dintre ei, carbonizați

Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Playtech.ro
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Observatornews.ro
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.