„Ofer cele mai profunde condoleanţe rudelor supravieţuitoare ale celor care au fost ucişi”, a declarat, într-un comunicat, şeful Pentagonului, care a recunoscut că bărbatul vizat era „doar o victimă nevinovată, la fel ca și celelalte persoane ucise în mod tragic”.

Ne cerem scuze şi vom face tot posibilul să învăţăm din această greşeală oribilă.

Lloyd Austin;

Potrivit oficialului american, lovitura a avut loc „pentru a preveni ceea ce se credea a fi o amenințare iminentă pentru Aeroportul Internațional Hamid Karzai”.

Printre cei uciși a fost Zemari Ahmadi, în vârstă de 43 de ani, care lucra ca inginer pentru o organizație de caritate din California.

„Știm acum că nu a existat nicio legătură între domnul Ahmadi și ISIS, că activitățile sale din acea zi erau complet inofensive și nu erau deloc legate de amenințarea iminentă cu care credeam că ne confruntăm și că domnul Ahmadi era la fel de nevinovat ca și ceilalți uciși în mod tragic”, a spus Austin.

Atacul cu dronă din 29 august de la Kabul a ucis zece civili, printre care şapte copii.

Cu trei zile înainte, cel puţin 170 de persoane, printre care trei cetățeni britanici și 13 militari americani, au fost ucişi în atacul terorist de lângă aeroportul din Kabul, după ce un sinucigaș s-a detonat în mulțime.

„Nicio armată nu lucrează la fel de mult ca a noastră pentru a evita victimele civile. Când avem motive să credem că am luat vieţi nevinovate investigăm şi, dacă acest lucru este adevărat, îl recunoaştem”, a declarat și generalul Kenneth McKenzie, şeful forţelor americane în Afganistan.

„Este puţin probabil ca vehiculul şi cei care au murit să fi avut legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic-Khorasan (ISIS-K) sau să reprezinte o ameninţare directă pentru forţele SUA”, a declarat presei generalul Kenneth McKenzie.

Citeşte şi:

Pelé, internat din nou la Terapie Intensivă. În ce stare se află fostul mare fotbalist

O fetiță de un an din județul Vaslui, transportată în comă profundă la spital, după ce a fost găsită înecată într-o găleată cu apă

Un preot de 22 de ani s-a zbătut să le ofere copiilor din sat rechizite pentru şcoală: „Vreau să ştie că la biserică găsesc ajutor!”

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
Playtech.ro
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Știrileprotv.ro
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Telekomsport
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
PUBLICITATE
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor