A început procesul împotriva opozantului rus Vladimir Kara-Murza, care riscă 25 de ani de închisoare. „Am revenit la vremurile staliniste"

 1 comentariu
Arhiva foto

Un tribunal din Moscova a început luni, 13 martie, audierile în cazul opozantului rus Vladimir Kara-Murza, care riscă o condamnare de până la 25 de ani de închisoare, în special pentru înaltă trădare, într-un nou exemplu de represiune accelerată împotriva criticilor Kremlinului, informează Agerpres preluând AFP. Procesul se desfășoară cu uşile închise.

După începutul invaziei din Ucraina, autorităţile ruse şi-au intensificat urmărirea criticilor la adresa preşedintelui Vladimir Putin, iar cazul lui Kara-Murza, 41 de ani, este unul dintre cele mai emblematice.

În acelaşi dosar, el este vizat de trei acuzaţii grave: „înaltă trădare", difuzare de „informaţii false" despre armata rusă şi activitate ilegală pentru o organizaţie considerată „indezirabilă".

Procesul, desfășurat pe repede-înainte

Unul dintre avocaţii săi, Vadim Prohorov, a declarat că activistul de opoziție riscă până la 25 de ani de închisoare pentru aceste trei capete de acuzare cumulate.

„Am revenit la vremurile staliniste. Am revenit la enormele pedepse staliniste", a denunţat Prohorov după audierea, cu uşile închise, de luni.

„Autorităţile vor să facă totul cu o viteză cosmică", a adăugat apărătorul, indicând că viitoarea audiere este prevăzută pentru joi.

Vladimir Kara-Murza, aflat în detenţie provizorie din aprilie 2022, este un vechi opozant al lui Vladimir Putin. El a fost la un pas de moarte după ce ar fi fost otrăvit în două rânduri, în 2015 şi 2017, tentative de asasinat pe care el le atribuie regimului rus.

În primăvara anului trecut, Kara-Murza a fost inculpat pentru difuzare de „informaţii false" despre armată după intervenţia sa în martie 2022 în faţa deputaţilor americani din Arizona, în cursul căreia a criticat ofensiva rusă în Ucraina.

Apoi, în august 2022, el a fost acuzat că lucrează cu o „organizaţie indezirabilă", crimă de asemenea pasibilă cu închisoarea, pentru că organizase o conferinţă de sprijinire a deţinuţilor politici din Rusia.

În fine, în octombrie, autorităţile au deschis împotriva sa un al treilea dosar pentru „înaltă trădare", cel mai grav dintre capetele de acuzare, pentru că a criticat autorităţile în intervenţii publice în străinătate, a indicat avocatul său pentru agenţia de presă oficială rusă TASS.

Kara-Murza este între altele etichetat drept „agent al străinătăţii", un statut care aminteşte pe cel de „duşman al poporului" utilizat în perioada sovietică.

„Ca un adevărat patriot al Rusiei, el este acuzat de înaltă trădare pentru neobosita sa luptă pentru o Rusie fără Putin", a scris luni soţia lui Kara-Murza, Evghenia, într-un mesaj publicat pe Twitter.

„Sunt mereu la distanţa unei bătăi de inimă de tine, dragostea mea, şi voi continua să mă bat pentru tine şi alături de tine atât timp cât va trebui", a adăugat ea.

„Suntem politicieni ruşi, locul nostru este în Rusia"

Rus prin naştere, Kara-Murza are de asemenea cetăţenie britanică, stabilindu-se în Regatul Unit împreună cu mama sa pe când avea 15 ani.

El s-a apropiat de opoziţia rusă, în special de Boris Nemţov - asasinat prin împuşcare la doi paşi de Kremlin în 2015 - şi de Mihail Hodorkovski, un om bogat de afaceri care a stat zece în închisoare din cauza opoziţiei sale faţă de Vladimir Putin.

Într-un interviu acordat AFP, în 2021, el dădea asigurări că nu are intenţia să părăsească Rusia, în pofida riscurilor.

„Suntem politicieni ruşi, locul nostru este în Rusia", spunea el atunci, apreciind că „cel mai mare cadou" pe care opozanţii lui Vladimir Putin i-l pot face este „să abandoneze şi să fugă".

Cea mai mare parte a criticilor liderului de la Kremlin se află în prezent în închisoare sau în exil.

Aleksei Navalnîi execută o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru fraudă, dosar considerat pe larg ca fiind montat politic. El fusese arestat în ianuarie 2021 la revenirea în Rusia, după ce se tratase în Germania în urma unei otrăviri în Siberia cu agent neurotoxic Noviciok, faptă de care el acuză Kremlinul.

O altă personalitate a opoziţiei ruse, Ilia Iaşin, execută o pedeapsă de opt ani şi jumătate într-o colonie penitenciară după ce fusese condamnat în decembrie pentru criticile sale la adresa ofensivei împotriva Ucrainei.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Jumbo 14.03.2023, 18:54

    Pt tradarea tarii tale, nu e indeajuns inchisoarea. Moarte pt el si familua lui. YANKEES GO HOME, TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERA

ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pe șantierul casei din Italia | Foto: Facebook
09:37
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au demolat casa din Italia: „Vă arăt niște imagini”
Valerie Lungu si Alex Galca la „Asia Express” 2026
09:29
Imagini din noua casă a lui Valerie Lungu, concurenta de la „Asia Express” 2026. Mulți nici nu ar avea curaj să viseze la așa locuință
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
10:08
Câte kilograme are Andreea Popescu după ce a renunțat la injecțiile pentru slăbit
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
09:49
Un șofer de 73 de ani a condus pe contrasens pe A1 și trei mașini au fost avariate
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală