O echipă de peste 20 de medici se îngrijea de Eman Ahmed Abd El Aty de la internarea sa la Spitalul Burjeel în luna mai a acestui an.

El Aty, la vârsta de 37 de ani, care cântărea în jur de 600 de kilograme, nu a mai ieșit din casă de 20 de ani, până în luna februarie când a fost urcată într-un avion cargo modificat special pentru ea și transportată în Mumbai, acolo unde spera să se găsească un tratament care să o ajute să slăbească.

În India a suferit o intervenție chirurgicală bariatrică – o procedură de micșorare a stomacului – și într-o luna a reușit să slăbească 100 de kilograme.

Familia ei le-a spus medicului că, atunci când era copil, El Aty a fost diagnosticată cu elefantiazis, o afecțiune care determină umflarea membrelor și a altor părți ale corpului, lăsând-o aproape imobilă.

Când a părăsit Mumbaiul, medicii au declarat că El Aty a pierdut mai mult de jumătate din greutatea inițială, dar sora acesteia a contestat prograsul și tratamentul pe care îl făcea.

Femeia a fost transportată apoi la spitalul Burjeel din Abu Dhabi, acolo unde medicii au sperat să o ajute să meargă din nou. Dar la o lună după ce și-a sărbătorit aniversarea și totul părea să meargă bine pentru ea, problemele cardiace și cele renale pe care le avea au început să se agraveze și luni dimineață a încetat din viață.


Citește și: Medicii regali au considerat-o pe Prințesa Diana un ”dezastru dinastic”, din cauza problemelor sale psihice


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.