Fostul mare antrenor Ion Puică a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Atletism pe site-ul său oficial.
Doliu în lumea sportului din România. Antrenorul Ion Puică a încetat din viață. Anunțul despre cel care a fost soțul celebrei atlete Maricica Puică a fost făcut de Federația Română de Atletism.
Născut în anul 1930, la București, Ion Puică a fost licenţiat al Institutului de Cultură Fizică din Bucureşti, promoția 1959.
A practicat atletismul la nivel de performanţă fiind legitimat la: Stadiul Român Bucureşti (1945), C.C.A.Bucureşti (1951 – 1952), Şantierul Ploieşti (1953), Constructorul (1954), Ştiinţa (1955), Ştiinţa Bucureşti (1956 – 1957), C.S.U.Bucureşti (1958), Ştiinţa Bucureşti (1959), unde a avut ca antrenori, între alţii, pe Alexandru Ardeleanu, Alexandru Mazilu etc. S-a specializat în alergările de semifond şi fond, având în palmares două titluri de campion national.
În calitate de tehnician, a activat la: Ş.S.A.Bucureşti, C.S.M.S.Iaşi, Olimpia Bucureşti şi, în perioada 1990 – 1993, în Spania. A fost antrenor al lotului naţional (1976 – 1988), pentru probele de semifond şi fond, printre sportivele sale numărându-se Maricica Puică, care i-a devenit soție, Paula Ivan și Antoaneta Iacob, cu care a cucerit patru medalii la Jocurile Olimpice, ca și șase asemenea trofee la Campionatele Mondiale și tot atâtea la cele Europene. În afara atletelor menţionate, a mai antrenat pe: Doina Melinte, Violeta Beclea – Szekely, Cristieana Cojocaru, Natalia Karaiosifoglu etc.
Pentru rezultatele deosebite, acestuia i s-a decernat, în anul 1982, titlul de Antrenor emerit.