O tânără familie din comuna nemțeană Bahna a pierit după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un TIR și târâtă apoi zeci de metri pe câmp, în afara șoselei. Accidentul a avut loc duminică de dimineață, la Hârlești. În autoturism erau tatăl, care conducea, 23 de ani, soția lui, 23 de ani și ea, și cei doi băieței ai lor, unul de o lună și jumătate, celălalt de 3 ani.

Tatăl șoferului a declarat pentru Observator că plecaseră de câteva minute de acasă și mergeau la Roman, să scoată bani de pe card. Mașina a ieșit de pe un drum secundar în șoseaua europeană fără ca șoferul să se asigure și a fost lovită în plin.

Nicolas, bebelușul care fusese botezat cu trei săptămâni în urmă, a fost găsit de salvatori în stare critică și a decedat în ambulanță, în drum spre spital. Fratele lui, David, a murit la locul accidentului, la fel și Giani, tatăl celor doi.

Mama micuților, Oana, a fost dusă în stare critică la spital și s-a stins după 24 de ore.

„În această dimineață, în jurul orei 9.00, la 112 a fost anunțat un accident produs în satul Hârlești, comuna Filipești din judetul Bacău. La locul intervenției s-au deplasat echipaje de pompieri, de ambulanță și SMURD din județele Bacău si Neamț.

Ajunși la fața locului, pompierii au intervenit pentru descarcerarea și scoaterea dintr-un autoturism a patru persoane. Dintre acestea, șoferul a fost declarat decedat pe loc. Pentru celelalte trei persoane s-au început manevrele de resuscitare, iar un copil și o femeie au fost preluați de ambulanțe, pentru a fi transportați la spitalul din Bacău. Pe drum, copilul a intrat în stop cardio-respirator începându-se manevrele de resuscitare.

Din păcate, ulterior, medicii au fost nevoiți să declare decesul a trei dintre persoanele din autoturism, 2 copii și șoferul. În autoturism se afla o familie cu tatăl de 23 de ani, mama de 23 de ani și cei doi copii de 3 ani și, respectiv, o lună. Din păcate, tatăl și cei doi copii au decedat.”, a anunțat ISU Bacău.

Citeşte şi:

Un bărbat și-a lăsat soția înjunghiată pe autostradă, să o lovească mașinile, în Germania

Opt victime în două mașini complet distruse la Câmpurelu, în Giurgiu, după un impact frontal

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie