Turcul se atașase de româncă – a precizat avocatul – pe care o ajutase frecvent cu bani și a fost dezamăgit când femeia a întârziat să restituie împrumutul, o sumă de 10.000 de lei. În ziua crimei, între cei doi a avut loc o ceartă, în timpul cărei Abdulkadir i-a reproșat Mirelei că l-a mințit. S-au „jignit și insultat reciproc”, pentru ca întreg scandalul să se finalizeze dramatic.
Abdulkadir Cam regretă acum fapta și pune totul pe seama afecțiunilor psihice de care suferă, din cauza cărora poate avea un comportament violent.
„A fost cooperant, a descris în amănunt tot ceea ce s-a întâmplat. Totul a fost fără intenție și din cauza unui stres și a unei tulburări s-a comportat într-o asemenea manieră destul de periculoasă. După ce a lovit-o și trântit-o, s-a văzut într-o situație de impas. A lovit-o cu un obiect (cu un scaun din lemn n.r.) și după aceea el a încercat să elimine aceste probe. A transportat-o și singur, așa cum se știe, a fost aruncată acolo pe câmp. Cert este că el are unele deficiențe de situație medicală, urmează ca eu să le obțin și de la spitalele din Germania și din România pentru că sunt niște simptome care pot duce uneori la niște tulburări destul de riscante”, susține avocatul Gabriel Marian Grigore.
Acesta a precizat că între Abdulkadir și Mirela a existat o relație apropiată, atât femeia, cât și sora ei fiind ajutate cu bani de-a lungul timpului, iar unele sume nu ar mai fi fost restituite, de aici tensiunile dintre victimă și criminal. Avocatul susține că clientul său se atașase foarte mult de româncă, iar acum, în fața anchetatorilor, plânge când vorbește despre femeia pe care a omorât-o.
„L-am întrebat dacă el a avut de la început intenția să-i facă acest rău. A răspuns că el nu a avut intenția aceasta, el nu a dorit să facă acest lucru, dar atunci s-a pierdut efectiv și-a ieșit din fire și nu a mai știut de el. Regretă în totalitate, îi pare foarte rău, chiar îi dau lacrimile când apucă să spună despre ea. A ținut la ea, a plăcut-o ca prietenă. A plâns când a ajuns la această descriere”, susține avocatul Gabriel Marian Grigore.
A tranșat cadavrul și l-a pus în saci
Abdulkadir Cam a fost identificat ca principal suspect al crimei încă de joi, 11 aprilie. Polițiștii au făcut atunci percheziții în locuința sa de la marginea Bucureștiului (cartierul Rahova) unde au descoperit un uriaș depozit de fiare.
Au fost depistate urme de sânge atât în curte, dar și în mașina cu care a fost transportat cadavrul victimei. În casa criminalului a fost găsită mocheta tăiată, iar baia foarte curată, în contrast cu restul încăperilor. Criminaliștii consideră că femeia a fost lovită în camera de zi, iar măcelul s-a petrecut în baie, urmele de sânge fiind șterse cu minuțiozitate.
Cadavrul Mirelei a fost tranșat și încărcat în trei saci de rafie, dar și în saci imprimați cu Primăria Sector 5, potrivit unor surse judiciare. Din București, Abdulkadir Cam s-a îndreptat către A1, aruncând sacii pe un teren agricol situat în proximitatea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni. Aici, sacii cu trupul femeii au fost descoperiți o lună mai târziu de către un muncitor care se întorcea de la serviciu.
Abdulkadir Cam este acuzat acum de omor calificat și profanare de cadavre. Se află în arest preventiv încă de vineri, 12 aprilie, printr-o decizie a Tribunalului Dâmbovița. Până luni, 15 aprilie, măsura arestului preventiv nu a fost contestată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
mean_machine • 16.04.2024, 11:30
Parca il si vad.In timp ce o transa,plângea in hohote si recita moartea caprioarei...
FranceRoulanie57 • 15.04.2024, 21:59
Deci ,dacă regretă fapta (crimă,transare ,etc.),Instanța va fi îngăduitoare???,Bună justiție, dar de tot râsul-plânsul !!?