Un accident grav, cu doi morți, s-a produs joi dimineața pe drumul dintre Timișoara și Sânnicolau Mare. Două mașini s-au ciocnit frontal, după ce șoferul uneia dintre ele a circulat cu viteză excesivă și a pătruns pe contrasens, într-o curbă. Acesta a decedat, alături de femeia care se afla pe bancheta din dreapta. Se îndreptau spre Germania. Alte cinci persoane aflate în mașina lovită pe contrasens au fost rănite
Persoanele aflate în cea de-a doua mașină au fost rănite și transportate la spital, iar printre victime este și un copil, arată tion.ro.
Femeia din mașina care a produs accidentul a decedat pe loc dar șoferul a fost resuscitat minute în șir de medicii de pe ambulanță, care însă nu au reușit să-i salveze viața.
Potrivit polițiștilor, șoferul care a produs accidentul circula dinspre Timișoara spre Sânnicolau Mare. În apropiere de localitatea Lovrin, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pătruns pe contrasens. Mașina sa s-a izbit de un alt autoturism, a cărui conducător auto circula regulamentar din sens opus.
Alți patru adulți și un copil, care se aflau în autoturismul condus de șoferul nevinovat, au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.