Acord privind vânzarea diviziei americane a TikTok. Ce a cerut insistent China la negocieri: „Le consideră o formă de putere soft”

Comentează

Oficialii americani și chinezi au declarat luni, 15 septembrie, că au ajuns la un acord-cadru pentru transferul diviziei americane a TikTok către proprietari din SUA, acord care ar urma să fie confirmat vineri, în cadrul unei convorbiri telefonice între președintele american Donald Trump și cel chinez Xi Jinping, scrie Reuters.

Acordul potențial privind rețeaua de socializare, care numără 170 de milioane de utilizatori în SUA, a reprezentat o realizare rară în cadrul negocierilor întinse pe durata a luni de zile între primele două economii ale lumi. Cele două părți au încercat să dezamorseze războiul comercial de amploare, de natură a destabiliza piețele globale.

Amenințată cu închiderea

După o întâlnire cu negociatorii chinezi la Madrid, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că termenul limită de 17 septembrie, care ar fi putut perturba aplicația de socializare în SUA, i-a încurajat pe negociatorii chinezi să ajungă la un potențial acord.

El a spus că termenul-limită ar putea fi prelungit cu 90 de zile pentru a permite finalizarea acordului, dar a refuzat să discute detaliile acestuia.

Bessent a spus că termenii comerciali ai acordului prevăd păstrarea aspectelor culturale ale TikTok, aspect important pentru negociatorii chinezi.

„Ei sunt interesați de caracteristicile chinezești ale aplicației, pe care le consideră o formă de putere soft. Nouă nu ne pasă de caracteristicile chinezești. Ne pasă de securitatea națională”, a declarat Bessent reporterilor la încheierea celor două zile de discuții.

Chinezii vor păstra o cotă minoritară

Trump, întrebat dacă China va deține o participație în companie, le-a declarat reporterilor: „Nu am decis încă acest lucru, dar mi se pare că da, și voi discuta cu președintele Xi vineri pentru a confirma acest lucru”.

Este a doua oară în acest an când cele două părți declară că sunt aproape de a încheia un acord privind TikTok. Anunțul anterior din martie nu s-a concretizat.

Orice acord ar putea necesita aprobarea Congresului controlat de republicani, care a adoptat în 2024 o lege care impune cedarea companiei din cauza temerilor că datele utilizatorilor americani ai TikTok ar putea fi accesate de guvernul chinez, permițând Beijingului să spioneze americanii sau să desfășoare operațiuni de influențare prin intermediul aplicației.

Însă administrația Trump a refuzat în repetate rânduri să impună închiderea aplicației.

Trump a recunoscut că aplicația l-a ajutat să câștige alegerile în 2024, iar contul său personal are 15 milioane de urmăritori. Casa Albă a lansat luna trecută un cont oficial TikTok.

Algoritmii vor fi licențiați

Bessent nu a precizat dacă compania-mamă ByteDance va transfera controlul asupra tehnologiei care stă la baza aplicației către cumpărătorul american, al cărui nume nu a fost dezvăluit.

Wang Jingtao, un oficial al autorității chineze de reglementare a spațiului cibernetic, a declarat că acordul ar putea include licențierea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv în privința algoritmilor.

În afară de TikTok, SUA au invocat motive de securitate națională pentru a bloca livrările de semiconductori și alte tehnologii avansate către China și pentru a interzice produsele chinezești despre care Washingtonul a concluzionat că ar putea fi utilizate pentru a spiona americanii sau pentru a culege informații.

Propagandă online și controverse

TikTok a fost implicată de-a lungul timpului în mai multe scandaluri.

Compania este investigată de către Comisia Europeană din decembrie 2024 cu privire la implicarea în alegerile din România. Alegerile au fost anulate în urma desecretizării unor documente ale serviciilor secrete.

TikTok este acuzată l-a favorizat pe fostul candidat Călin Georgescu în alegeri și că a permis reclamă politică și rețele de conturi false să îl promoveze pe candidatul prorus.

De asemenea, o campanie de conturi false glorifică trecutul comunist pe TikTok și Facebook, conform Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului românesc (IICCMER).

TikTok a fost recent amendată de autoritățile din Irlanda cu 530 de milioane de euro pentru că a trimis datele personale ale utilizatorilor din Europa în China. Compania spusese anterior pentru Libertatea că datele românilor nu ajung în China.

Chinezii vor cipuri

Li Chenggang, principalul negociator comercial al Chinei, le-a declarat reporterilor că aceste preocupări constituie „intimidare unilaterală”.

„Statele Unite nu pot, pe de o parte, să ceară Chinei să se ocupe de preocupările sale și, pe de altă parte, să continue să suprime companiile chineze”, a spus Li.

Li a declarat că cele două părți au ajuns la un „consens de bază” privind rezolvarea problemelor legate de TikTok – o ușoară variație față de limbajul utilizat de partea americană.

Discuție Trump - Xi Jinping

Trump și-a exprimat în repetate rânduri interesul pentru o întâlnire cu Xi, iar China încearcă să-l atragă pe Trump la Beijing pentru un summit. Bessent a spus că liderii vor decide dacă se vor întâlni în cadrul convorbirii telefonice de vineri.

O sursă familiarizată cu discuțiile a declarat că echipa americană a informat partea chineză că orice întâlnire potențială din această toamnă ar fi fost exclusă dacă cele două părți nu ar fi ajuns la un acord privind TikTok la Madrid.

Discuțiile au avut loc în contextul în care Washingtonul cere aliaților săi să impună tarife asupra importurilor din China pentru achizițiile chineze de petrol rusesc, ceea ce Beijingul a calificat luni drept o încercare de coerciune.

Bessent a declarat că problema Rusiei a fost discutată pe scurt.

Chinezii investighează Nvidia

Beijingul a anunțat separat, luni, că o anchetă preliminară asupra Nvidia a constatat că gigantul american de cipuri a încălcat legea antimonopol.

Bessent a declarat că anunțul privind Nvidia a fost făcut într-un moment nepotrivit.

Ancheta este considerată pe scară largă ca o măsură de represalii împotriva restricțiilor impuse de Washington asupra sectorului chinez de cipuri.

Nvidia produce cele mai bune cipuri pentru inteligența artificială, dar cipurile sale nu mai pot fi vândute în China, din cauza restricțiilor americane. În august, Trump a anunțat că ar putea lăsa Nvidia să comercializeze produsele sale în statul asiatic, conform The Guardian.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
12 oct.
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
12 oct.
Trei muncitori români au fost găsiți morți într-o fosă septică, pe un șantier din Portugalia: alți 3 bărbați au scăpat cu viață
12 oct.
Franța a capturat un petrolier din flota fantomă a Rusiei în largul insulei Réunion, anunță Emmanuel Macron
12 oct.
Ungaria folosește apa de la fermele piscicole pentru irigarea terenurilor afectate de secetă
12 oct.
Atacurile Ucrainei asupra centrelor de date Yandex au redus numărul de boți pro-Kremlin, susține Zelenski: ce spun experții
TRENDING
12 oct.
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
12 oct.
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12 oct.
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
12 oct.
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
12 oct.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
12 oct.
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
12 oct.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru