VIDEO EXCLUSIV / Actorul Petre Moraru a fost afectat de personajul Dracula. Poartă la gât cristale ca să-l apere de energii negative

Comentează
Arhiva foto

Povestea contelui Dracula nu este chiar...poveste! O știe cel mai bine actorul Petre Moraru, cel care ani la rând a jucat rolul sângerosului conte  într-un club destinat amatorilor de povești cu vampiri. La un moment dat, el a fost sfătuit să își ia măsuri de protecție față de propriul personaj pentru că influența acestuia devenise prea puternică. Moraru admite că ajunsese să creadă că are puteri supranaturale!

Un personaj puternic poate avea influență asupra actorului care îl interpretează. Petre Moraru a dezvăluit, pentru Libertatea, cum și contele Dracula, pe care el îl juca într-un club, reușise să își pună amprenta asupra sa. “La început, l-am tratat ca pe un rol. Dar na, era rolul meu! Eram foarte concentrat și implicat în rolul respectiv. Este adevărat că buna mea prietenă Urania, pe care am invitat-o să vadă spectacolul, după ce s-a terminat mi-a zis “Petrică, vezi că e periculos! Îl faci atât de bine încât e periculos pentru tine”. I-am zis „Hai mă, lasă!” Și am mers pe această idee până în momentul în care ..când am ieșit din sicriu, în fața mea, rezemat de un zid era un domn care se uita foarte ironic așa. “Uite și-ăsta face pe Dracula!” Și-atunci m-a enervat puțin și m-am uitat la el. Și în mintea mea mi-am spus că acuma îi trec prin creier până în zid! Am văzut cum începe să transpire, cum i se dilată pupilele”, povestește azi fostul conte Dracula. După show, bărbatul respectiv a venit la el revoltat și l-a întrebat ce i-a făcut, pentru că îi produsese o sperietură grozavă! Moraru nu i-a spus despre gândul lui, dar el însuși s-a speriat de acest episod și a decis să facă ceva.

Poartă la gât o punguță cu cristale

A urmat așadar sfatul Uraniei și a început să se documenteze despre …cristale și puterea lor de protecție. Așa încât azi are o colecție întreagă de pietre care îl apără de energiile negative. Cu cât e mai brut cristalul, cu atât mai multă energie are. E o întreagă poveste și cu aceste cristale! În momentul în care îl primești, trebuie să îl cureți de energia celui care l-a avut înaintea ta! O metodă este să-l ții în sare o săptămână, după care să îl pui la soare, să se reîncarce cu energie.

Actorul Petre Moraru ne-a povestit că i-a oferit un astfel de talisman și actriței franceze Jeanne Moreau. Aceasta știa că el l-a interpretat pe Dracula și atunci, ca să o scape de energia negativă a contelui, i-a oferit în dar un cristal. Actorul nostru spune că există mai multe tipuri de cristale, “pe categorii”, cumva. Unul pentru spirite rele, altul pentru noroc, un altul pentru a te ține departe de vicii etc. Pe el personal l-a ținut departe de puterea lui Dracula, pentru că altfel...cine știe??

Actori marcați de roluri

Este de notorietate cazul lui Robert Powell dar și al altor actori care l-au interpretat pe Iisus Hristos, când vorbim despre influența personajului. Powell a devenit extrem de cunoscut în 1977, odată cu filmul "Iisus din Nazareth" regizat de Franco Zeffirelli. Apropiatii lui au declarat atunci că actorul ajunsese să se considere "trimisul lui Dumnezeu pe Pământ".

O experiență de neuitat a trăit și Diogo Morgado, care a jucat de asemenea rolul lui Mesia. “A fost o călătorie personală şi spirituală şi m-a atins profund, într-o manieră pe care încă mă chinui să o înţeleg. Încă mă simt bulversat, nu am putut să depăşesc acea scenă (a răstignirii), încă mă bântuie“, a spus el. Adrien Brody spune despre rolul din “Pianistul” că nu și-ar fi imaginat că poate ajunge atât de departe și că a fost pe punctul de a-și pierde mințile.

Pentru acest rol, care i-a și adus un Oscar, Brody a renunțat la tot pentru a-l portretiza într-un mod autentic pe Władysław Szpilman, un supraviețuitor al Holocaustului. S-a înfometat și și-a petrecut patru ore pe zi cântând la pian, a renunțat la apartamentul în care locuia, și-a vândut mașina, și-a închis telefoanele și s-a mutat în Europa cu două bagaje. Jared Leto a vrut să fie cât mai credibil în rolul Jokerului din Suicide Squad și a reușit. Echipa de producție a pus la dispoziția actorilor un terapeut pe durata filmărilor, în cazul în care scenariul – atât de întunecat – putea deveni caza unor traume.

EXCLUSIV | CFR Călători a vândut bilete cu loc într-un vagon-fantomă. S-a creat un imens scandal (VIDEO)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!