Acum 1958 de ani se năştea Împăratul Traian, unul dintre ”părinţii” poporului român

Născut în familia unui important senator şi general roman şi purtând acelaşi nume cu al tatălui său, Traian a avut o ascensiune spectaculoasă spre tronul imperial. A luptat în campanile militare din Siria şi a luat parte la cele mai grele războaie purtate în perioada împăratului Domiţian, împotriva germanilor din zona Rinului, unde a primit comanda Legiunii a VII-a Gemina.
Ulterior, a fost numit guvernator imperial al provinciei Germania Superioară. Faima căpătată în timp, l-au adus în atenţia urmaşului lui Diocleţian, împăratul Nerva. Acesta era nepopular în rândul armatei romane şi nici nu avea descendenţi direcţi. Aşa se face că în 27 octombrie 97, Nerva l-a asociat pe Traian – devenit deja unul dintre cei mai respectaţi comandanţi militari ai Impreiului – la domnie, declarându-l ”fiu adoptie” şi ”cezar”. Fix trei luni mai târziu, în ianuarie anul 98, Nerva murea, iar Traian îi succeda, fără altă opoziţie, la conducerea Imperiului.

Una dintre primele mari campanii militare al noului împărat a fost în Dacia regelui Decebal. Cele două crâncene războaie, din anii 101-101 şi 105-106, au dus, în cele din urmă, la înfrângerea şi ocuparea Daciei. Dar au condus şi la o fantastică revigorare materială a Imperiului, bogăţiile capturate din Dacia întrecând orice imaginaţie. Victoria a fost sărbătorită prin nu mai puţin de 123 de zile de serbări cu lupte de gladiatori şi fiare sălbatice, cetăţenii romani au fost scutiţi de taxe şi impozite, ba, mai mult fiecare a primit o ”primă” din partea statului, s-au înălţat mari monumente şi edificii, precum Forul Traian cu faimoasa Columnă a lui Traian, inaugurată în anul 113, dar şi ceea ce numim astăzi Monumentul de la Adamclisi, în Dobrogea, dedicat zeului Marte, zeul războiului la romani. Traian însuşi şi-a luat supranumele de Dacicus, iar Senatul i-a acordat tilul de ”Optimus Princeps”, adică ”cel mai bun dintre împăraţi”. După moartea lui traian, a devenit o tradişie ca fiecărui nou împărat să i se facă urarea: ”Să fii mai fericit decât Augustus şi mai bun decât Traian!” Colonizarea romană a Daciei, ce a urmat cuceririi, a dus, în secole, la formarea poporului român. Acesta este motivul pentru care împăratul Traian este considerat unul dintre ”părinţii” acestuia, fiind pomenit şi în versurile imnului naţional, ”Deşteaptă-te, române!”, scrise de Andrei Mureşanu.

Recomandări

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

În anii ce au urmat cuceririi Daciei, Traian a extins necontenit graniţele Imperiului, anexând acestuia, prin noi campanii militare victorioase, alte zone ale lumii. În 114, el declanşează un război contra regatului parţilor, vechi rival al Romei în Orient, un stat ce cuprindea teritoriul dintre fluviile Eufrat şi Indus, miza fiind stăpânirea asupra regatului Armeniei. Traian înfrânge orice opoziţie, ajungând să-l înlăture pe regele Armeniei potrivnic lui şi să ocupe toată Mesopotamia de nord, Asiria şi Babilonul. Se spune că spre finalul campaniei, dându-şi seama de grandioasa lui faptă, ar fi spus:
”Păcat că nu mai sunt tânăr, ca să pot să-l depăşesc pe Alexandru (nr – Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei în secolul al IV-lea înainte de Hristos, care, la doar 33 de ani, când a murit, cucerise şi stăpânea cel mai mare imperiu cunocut vreodată)”.
În anul 117, chiar la întoarcerea din lunga şi memorabila campanie din Orient contra parţilor, Traian s-a îmbolnăvit şi a murit pe când se afla pe coasta Ciliciei, în Turcia de azi. Cenuşa i-a fost adusă în Roma într-o urnă de aur şi depusă la baza celebrei Columne ce-i poartă numele.

Traian a fost căsătorit, încă de la vârsta de 22 de ani, cu Pompeia Plotina, dar despre el s-a scris că îi plăceau băieţii tineri, vinul tare, dar şi luptele de gladiatori. În Roma de atunci, însă, aceste lucruri nu erau private ca un semn de depravare, ci făceau parte din normalitatea vieţii claselor superioare, nobile. Nu a avut copii, dar l-a adoptat, aşa cum fusese el însuşi adoptat de Nerva, pe Hadrian, tocmai pentru a-şi asigura un urmaş pe placul său la conducerea Imperiului.

Urmărește-ne pe Google News