Adevarul despre Ion Ramaru (X)

Senzationala descoperire a unui criminalist

Constantin Turai conducea de aproape 20 de ani laboratorul de bio-criminalistica al Institutului Medico-Legal „Prof. dr. Mina Minovici”. In tinerete, prin anii 1940-1950, lucrase ca ofiter criminalist la Prefectura politiei. Era un pasionat al meseriei pe care si-a exercitat-o in politie, in cercetare si in literatura, scriind cateva carti cu nostalgii autobiografice. In 1984, a vazut lumina tiparului cartea „Enigmele unor amprente”, semnata Constantin Turai. Cartea cuprinde mai multe schite, de fapt intamplari adevarate din cariera criminalistului. In cea intitulata „Trei decenii sub semnul Justitiei”, autorul dezvaluie un lucru uimitor: Florea Ramaru comisese in anul 1944, cinci asasinate al caror autor ramasese necunoscut pana in ziua in care cadavrul tatalui lui Ion Ramaru poposise pe masa rece de la morga.
In 1944, incepand cu noaptea de 29/30 iunie si pana la sfarsitul anului acela tumultuos, anchetatorii din Prefectura politiei s-au confruntat cu cinci cazuri deosebite. Pe timp de noapte si numai cand stihiile naturii se dezlantuiau, un individ ucidea cu sange rece. Femeile, asasinate in propriile camarute pe care le ocupau in subsolurile unor case sau ucise pe strazi laturalnice si intunecoase, nu au fost niciodata jefuite. Ma voi opri doar asupra unui pasaj din cartea lui Constantin Turai:
„Dupa savarsirea oribilei fapte, asasinul disparuse pe aceeasi fereastra pe care se introdusese, avand grija sa ia cu dansul instrumentul de fier de care se servise pentru asasinarea victimei. La plecare, deschidea usa unui mic cotet de pasari, ce se afla langa fereastra pe unde se introdusese la subsol si luase de acolo un cocos caruia ii smulsese capul, pe care il aruncase in curte si apoi disparuse fara sa fi fost simtit de nimeni. Asasinul plecase cu acel cocos fara cap. Pentru ce va fi luat el cocosul? Explicatiile organelor de ancheta sustineau ca asasinul luase acel cocos caruia ii smulsese capul, pentru a da eventual o explicatie stropilor de sange de pe incaltamintea si imbracamintea lui.”
Organele de ancheta se aflau in posesia unor dovezi clare – amprentele. Dar cautate in fisierele politiei, s-a dovedit ca nu apartineau unui recidivist, deci nu a putut fi identificat criminalul. Constantin Turai a urmarit aproape 28 de ani amprentele papilare digitale si palmare, precum si celelalte urme lasate de asasinul necunoscut in anul 1944. A verificat in permanenta amprentele care se inregistrau in cazierul monodactilar si palmar (indiferent de fapta comisa), dar nu a putut gasi nici unele care sa se identifice cu urmele ridicate de la cele 5 asasinate, „stabilite a fi opera unuia si aceluiasi autor” si a carui descoperire il „obseda zi si noapte”, asa cum marturiseste.
Cazul „Ion Ramaru” a fost pentru Constantin Turai un prilej de rememorare a anchetelor din 1944, dar… in acea perioada Ion Ramaru nu era nici macar nascut! Apoi a venit ziua de 23 octombrie 1972, zi in care pe masa de la IML a fost depus cadavrul unui barbat in etate de 53 de ani, cu talia de 1,74 m. „Cu ocazia acestei autopsii am recoltat impresiunile digitale, palmare si plantare in scopul efectuarii unui studiu dermatoglific complex. Pe cand cercetam si comparam aceste structuri, o strafulgerare mi-a oprit subit respiratia”, scrie criminalistul. In urma compararii amprentelor a reiesit fara dubiu ca Florea Ramaru era autorul celor 5 asasinate comise in 1944. Constantin Turai nu stia ce declarase Ion Ramaru in fata instantei si este pentru prima oara cand aceasta marturie se face publica, asa cum descoperirea specialistului in criminalistica a fost mediatizata abia in 1984, o data cu aparitia cartii „Enigmele unor amprente”. Nici in 1972 si nici in 1984, nimeni n-ar fi indraznit sa fabrice povestiri in favoarea lui Nicu Ceausescu, pentru simplul motiv ca nimeni n-ar fi crezut ca va fi nevoie vreodata de ele. Si inca un amanunt! Fiul dictatorului avea 19-20 de ani in perioada in care actiona Ramaru, iar victimele l-au descris pe atacator ca fiind „in varsta” sau de „24-25 ani”. Apoi sa credem ca Nicu Ceausescu, pazit in permanenta de securistii desemnati de coana Leana, ar fi putut „evada” nopti in sir, sa haladuiasca prin Bucuresti in urmarirea unor femei pe care sa le ucida si sa le violeze?! Si de ce n-a mai facut-o dupa 1972?! Cred ca la aceasta ultima intrebare nici Cornel Ramaru, fratele, n-ar sti ce sa raspunda.
(Serialul despre dosarul Ramaru se incheie aici. In zilele urmatoare vom prezenta marturii in exclusivitate ale unor victime, martori si ofiteri de Securitate si Militie, care au lucrat la acest caz.)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE