O adolescentă din Argeș a devenit mamă la doar 14 ani. Având în vedere vârsta acesteia, poliția a deschis un dosar penal.
Cuprins:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus, la data de 14 august 2025, trimiterea în judecată a unui inculpat, în vârstă de 23 de ani, la debutul activității infracționale, pentru săvârşirea infracţiunii de viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată. Acesta este tatăl bebelușului.
S-a constatat că bărbatul a întreținut relații sexuale cu o minoră, pe când aceasta avea doar 13 ani. În urma relației de concubinaj dintre cei doi, victima a rămas însărcinată și a născut o fetiță în cursul lunii decembrie 2024.
„S-a reţinut, în baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, faptul că inculpatul, în perioada iulie 2023 - decembrie 2024, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi întreținut mai multe raporturi sexuale normale şi liber consimţite cu persoana cu care conviețuia, respectiv o minoră în vârstă de 13 ani la debutul activității infracționale, în urma relației de concubinaj victima rămânând însărcinată și născând o fetiță în cursul lunii decembrie 2024”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, într-un comunicat.
Fapta a fost sesizată iniţial de organele de poliție din cadrul Secției nr. 2 Poliție Pitești, care au întocmit un proces–verbal de sesizare din oficiu în urma prezentării minorei la Spitalul Județean Pitești, unde aceasta a şi născut.
Începând cu data de 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare modificări legislative importante în privinţa infracţiunii de act sexual cu minor.
Principalele modificări legislative sunt:
Aceste modificări reflectă o creștere semnificativă a protecției penale pentru minorii victime ale abuzurilor sexuale, prin definirea clară a vârstei consimțământului, a circumstanțelor agravante și a măsurilor pedepsei pentru infracțiuni de natură sexuală comise asupra minorilor.
„Prin urmare, în cadrul politicii penale statuate de legiuitor, faţă de recrudescenţa acestui fenomen infracţional, convieţuirea dintre agresor şi victimă, poate chiar cu întemeierea unei familii, sau intervenirea unei sarcini rezultate din această convieţuire reprezintă agravante ale infracţiunii de bază, și nu invers. De asemenea, pentru infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, legea prevede că nu poate interveni prescripţia răspunderii penale”, a transmis Parchetul Tribunalului Argeș.
Deși bărbatul locuia împreună cu minora, care a devenit ulterior mama copilului său, acesta a săvârșit, potrivit legislației din România, infracțiunea de viol asupra unui minor.
Prin raportare la încadrarea juridică a faptei, în forma agravată reţinută, legea penală prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, transmit procurorii argeșeni.
„Cu privire la inculpat au fost reținute și agravantele constând în conviețuirea autorului cu victima în perioada în care au fost întreținute raporturile sexuale, dar și în faptul că victima a rămas însărcinată”, se mai arată în comunicat.
Ca urmare a sesizării Judecătoriei Curtea de Argeş prin rechizitoriul întocmit de procuror, dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș la data de 28 august 2025.
În cursul anului 2025, conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş transmite că a preluat de la parchetele de pe lângă judecătoriile din judeţul Argeş, fie pentru continuarea cercetărilor în cauze nefinalizate, fie pentru soluţionarea altor cauze transmise de organele de poliţie judiciară la finalul urmăririi penale, mai multe cauze penale privind infracţiuni de viol şi agresiune sexuală în care persoane vătămate sunt minori.
Nerasist 01.09.2025, 17:35
Este aproape pedofilie. Ar fi păcat să scape fara pedeapsa maximă.
Crsd 01.09.2025, 22:35
Esti bolnav rau. E definitia pedofiliei!
Crsd 01.09.2025, 22:36
Deși bărbatul locuia împreună cu minora, care a devenit ulterior mama copilului său, acesta a săvârșit, potrivit legislației din România, infracțiunea de viol asupra unui minor E incredibil ca dati unda verde la asemenea formulari si idei.