Regulamentele de ordine interioară a penitenciarelor le dau dreptul puşcăriaşilor condamnaţi definitiv, care sunt căsătoriţi şi care nu au abateri disciplinare, să ceară, o dată la trei luni, accesul la camera intimă, acolo unde pot petrece, conform legii, două ore alături de persoana iubită. Conducerea puşcăriilor a avut grijă, încă de acum câţiva ani, ca toţi cei condamnaţi, care se folosesc de acest drept legal, să beneficieze de cele mai bune condiţii, începând cu un pat matrimonial, cearceafuri curate, flori proaspete şi, nu în ultimul rând, prezervative pentru cei care vor considera oportun să le folosească.
Este încarcerat de patru luni
Cum fostul premier e încarcerat de mai bine de patru luni, ca urmare a condamnării la doi ani de puşcărie cu executare pentru corupţie, în legătură cu modul în care a făcut rost de banii necesari campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2004, şi el ar putea solicita vizita la camera intimă. Însă, conform unor surse judiciare, Năstase nu a făcut până acum vreo cerere în acest sens către conducerea penitenciarului.

Predă cursuri de Drept puşcăriaşilor

În timpul celor patru luni pe care le-a petrecut deja în spatele gratiilor, fostul premier n-a avut timp să se plictisească. Printre scrisorile publicate pe blogul personal, în care comentează tot ce mişcă pe scena politică românească, dar şi printre maldărele de cărţi pe care le citeşte, Adrian Năstase s-a implicat şi în activităţile comune cu ceilalţi condamnaţi. Astfel, rugat de conducerea puşcăriei, fostul prim-ministru chiar a acceptat să le fie profesor de Drept unora dintre deţinuţii interesaţi de acest domeniu. O altă activitate relaxantă preferată de fostul premier este jucatul unei partide de table împreună cu colegul de celulă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Uită-te bine la ea, o mai recunoști? Românca a plecat din țară de ani de zile, după divorț, cu 11 milioane de dolari în cont, de la fostul soț, și și-a refăcut complet viața la Paris! Ai ghicit cine e în poză?
Unica.ro

Acum s-a aflat cine e vedeta filmată în costum de baie pe pârtie, la Sinaia: ”Poliția nu face nimic, le place...”. Nimeni, dar nimeni nu se aștepta să fie chiar ea. Detaliul care stă pe buzele tuturor
Viva.ro

WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Confruntarea Trump-Zelenski, parodiată într-un show TV: „Eu cu Putin jucam cărți minunat împreună”. Vance a vizitat Ucraina „pe Google Maps”
Adevarul.ro
Confruntarea Trump-Zelenski, parodiată într-un show TV: „Eu cu Putin jucam cărți minunat împreună”. Vance a vizitat Ucraina „pe Google Maps”
Horia Brenciu, profund impresionat de gestul făcut de fiul lui, Toma: „Sunt un tată și mai împlinit!”
Elle.ro
Horia Brenciu, profund impresionat de gestul făcut de fiul lui, Toma: „Sunt un tată și mai împlinit!”
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi

"Au râs de noi până la final". Cum s-au ales cu peste 1 milion de euro cei 5 români din Franța. Zeci de oameni le-au căzut în plasă
Observatornews.ro
"Au râs de noi până la final". Cum s-au ales cu peste 1 milion de euro cei 5 români din Franța. Zeci de oameni le-au căzut în plasă
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI