Cere despăgubiri asiguratorului
Agenţiile au obligaţia să încheie poliţe de asigurare cu societăţi de asigurare, pentru a garanta că, în cazul în care intră în insolvenţă sau în faliment, clienţii lor – turiştii – nu îşi pierd banii: sumele pe care le-au dat agenţiei de turism le vor fi rambursate de către asigurator. Deci, dacă ai avut ghinionul să devii clientul unei agenţii de turism falimentare, poţi solicita despăgubiri de la asiguratorul acesteia. Îţi vor fi rambursate atât sumele pe care le-ai achitat, cât şi eventualele cheltuieli de repatriere.
Dă agenţia în judecată
- Dacă alegi calea dreptului civil, va trebui să formulezi o cerere de chemare în judecată împotriva agenţiei de turism, urmând ca instanţa judecătorească să pronunţe o hotărâre prin care să oblige agenţia la plata daunelor pe care ţi le-a produs. Poţi solicita şi orice alte sume ce au legătură cu vacanţa pe care ai plăti- t-o: de exemplu, contravaloarea poliţei de asigurare de sănătate sau despăgubiri morale, dacă este cazul.
- Poţi apela şi la dreptul penal: de vreme ce ai încheiat un contract cu agenţia de turism, aceasta poate fi acuzată de infracţiunea de înşelăciune în contracte. Ce ai de făcut? În calitate de victimă a unei infracţiuni, poţi depune o plângere penală. La fel ca şi în cazul acţiunii în instanţă, poţi solicita plata tuturor daunelor suferite..
Sfaturi oferite de Cristian Bărcan, avocat
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c81a2140e73c43ae98387bf488f853c0.jpg)
Viva.ro
Breaking! Am aflat cu ce propunere de premier merge PNL la discuțiile de luni cu Nicușor Dan! Românii au reacționat imediat când i-au auzit numele
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
Unica.ro
Fenomenal! Mirabela Grădinaru a pus în umbră cele mai influente femei ale planetei la Ankara! A creat o adevărată frenezie pe internet cu o apariția sa. Detaliul care a stârnit admirația tuturor!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
Elle.ro
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1b8892df94cc6fe2357e09114c8f74fb.png)
Libertateapentrufemei.ro
Wow! Cel mai important ANUNȚ-FULGER de ultimă oră de la mama-eroină Laura Cosoi! Da, da, da, este adevărat, Laura tocmai a...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
Avantaje.ro
Abia acum s-a aflat! 😮Fosta iubită a lui Dan Bittman, Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai lui, este singura persoană din România care...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_29be6f21f4dd0559cbe2ac4f57f67db2.jpg)
Tvmania.ro
Imagini spectaculoase din vila de 1 milion de euro a lui Ștefan Bănică. Aici a locuit și „Zâna” înainte de Lavinia
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7397ace9f1a49f39b4424ba65027e63a.png)
Adevarul.ro
Un general NATO demontează entuziasmul după summitul de la Ankara: „România a contat spre deloc”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c1ee94a430b235839d4de86043277343.jpg)
Fanatik.ro
Fostul jucător de la FCSB, lângă Gianni Infantino la Franţa – Maroc 2-0. Foto
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
Financiarul.ro
Detaliul de pe factura la curent pe care mulți români nu îl verifică. Poate face diferența la final de lună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
Elle.ro
Livia Eftimie, prima reacție după ce Spike a făcut declarații controversate despre relația lor și divorțul ei de Cătălin Bordea: „E viața mea, am trăit-o. Știu…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Viva.ro
Dragi români, a venit anunțul la care nimeni, dar nimeni nu se mai gândea acum! Ce veste a dat Claudiu Manda
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_430c1bfc2bd61f930b3eeae592c92e63.jpg)
TVMania.ro
Imperiul imobiliar al Andreei Esca! De la vila exclusivistă din Snagov, la casele istorice din Capitală și căsuțele de poveste din Transilvania
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_84e90a05a5ff19ee6c91d212f4730c39.jpg)
ObservatorNews.ro
"Eram în concediu", "nu ştiu" şi "oprim interviul". Reacţiile autorităţilor despre copiii vânduţi pe Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_af46ef504e6cc5290fdc4888ee04d5e1.webp)
Libertateapentrufemei.ro
Breaking devastator, știre în curs de desfășurare // Legendara BONNIE TYLER a murit cu câteva minute în urmă! CAUZA CUMPLITĂ a morții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3d4ea85b672bb8103d907d5ce5f8e8de.jpg)
Wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_dd030a4afd85192a269b2928772b951d.png)
Redactia.ro
Misterul broșei purtate de Mirabela Grădinaru la Summitul NATO. De ce au ales-o și celelalte prime doamne
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d44c3f96a392fa93efdd80e41c21c80f.jpg)
KanalD.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
ZiaruldeIasi.ro
Proiectul imobiliar pregătit lângă Lidl Moara de Foc este scos la vânzare. Dezvoltatorul este asociat în piață cu un alt proiect de anvergură
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_241d10d39d2e4082e2007af56c18e6af.jpg)
Fanatik.ro
Probleme mari pe transmisia Antenei 1 la Franța – Maroc! Milioane de suporteri români, afectați de defecțiunea tehnică
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_996a043f3bcd7e242748560d407ac5fe.webp)
Spotmedia.ro
Vitamina C chiar previne răceala? Ce spune știința
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_41252c8978905f0d2d67e2cf701a8be4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_42abe9afca5295dbfe8e585a261b63eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/decizii-in-tabara-lui-ilie-bolojan-dupa-ce-tribunalul-bucuresti-a-suspendat-hotararile-din-congresul-pnl-e1783622321861.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/anuntul-oficial-facut-de-pnl-dupa-sedinta-informala-tinuta-la-o-zi-dupa-ce-tribunalul-bucuresti-a-suspendat-hotararile-din-congres-e1783625905271.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bianca-dragusanu-despre-victor-slav-tatal-fiicei-sale.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/imagini-din-casa-in-care-andreea-sasu-si-philipp-plein-locuiesc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a13292a83da3aaa6574746843ce6da39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_921babd7f2018204f3f8e01b6d287127.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dfaa6ebeef6621ce92dcc99107a20c38.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_257643dea611b25737ecd49a442101ce.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/islanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dr--ciprian-andrei-moraliu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/frappe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nibiru-costinesti-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/moscheea-yeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/caldura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sector-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/razvan-doseanu--foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/fiona-crack.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/saracie-profimedia-1029761599-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-dupa-usa-palatul-cotroceni.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.