Guido Rasi a declarat că, în lupta cu noul Coronavirus, 20 de medicamente noi și 35 de vaccinuri au fost propuse pentru a fi evaluate de către EMA.

La 18 martie, reprezentanţii EMA, FDA, agenţia americană pentru medicamente, și ICMRA, o coaliție internațională ce reunește 17 autorități de reglementare a medicamentelor, s-au reunit, pentru a face un prim bilanț. Iar una dintre concluziile la care au ajuns e că un vaccin împotriva Covid – 19 va fi disponibil „într-un an”, spune Rasi.

„Obiectivul nostru e un tratament imediat”, spune Guido Rasi, „dar, în același timp, continuăm să lucrăm la vaccin, fără oprire”.

Guido Rasi: E vorba de un „vaccin dificil”

Directorul executiv al EMA a precizat pentru agenţia de ştiri italiană că autoritățile de reglementare au fost de acord că e vorba de un „vaccin dificil”, care are nevoie de „date foarte liniștitoare”. „Dacă avem noroc, vom putea să-l avem într-un an. Va fi încă o fază experimentală şi vor fi implicate (n.r. – în studiul clinic) populațiile din zonele cele mai afectate”.

Ad placeholder
În România, s-a ajuns ca un condamnat pentru crimă să iasă din închisoare după 5 ani! Victima lui a agonizat 3 zile
Recomandări
În România, s-a ajuns ca un condamnat pentru crimă să iasă din închisoare după 5 ani! Victima lui a agonizat 3 zile
 

În ceea ce privește tratamentele, „evaluăm potențialele antivirale și potențialele medicamente noi. Sperăm să avem teste clinice cât mai vaste și omogene pentru întreaga Uniune Europeană”, spune directorul executiv al EMA.

Rasi declară că „studiile trebuie efectuate așa cum face Italia. Adică în număr mare, precum studiile despre medicamentul împotriva artritei reumatoide care, într-o lună, vor oferi date credibile, iar acum și despre un alt medicament similar. Trebuie să descurajăm toate celelate mici încercări locale, cu alte antiretrovirale, efectuate pe un număr redus de pacienți, uneori chiar și pe 20 de pacienți, deoarece ele nu oferă absolut niciun răspuns valid în termeni clinici”.

La EMA lucrează în continuu 300 de oameni care sunt gata să evalueze orice medicament în câteva zile.

Citeşte şi:

LIVE UPDATE | Coronavirus în România: 312 de noi infectări în ultimele 24 de ore

Trump a anunțat tratamentul pentru COVID-19: Clorochina și Azitromicin

LIVE UPDATE Coronavirus în lume | 740 de morţi în 24 de ore în SUA. Peste 8,25 milioane de cazuri în lume

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Gest istoric făcut de Bill Gates. Vestea care schimbă tot
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Gest istoric făcut de Bill Gates. Vestea care schimbă tot
Horoscop 11 august 2020. Leii trebuie să decidă, clar și limpede pentru oricine, ce e mai important pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 11 august 2020. Leii trebuie să decidă, clar și limpede pentru oricine, ce e mai important pentru ei
RECOMANDĂRI