De Mihai Niculescu,

Scandalul a izbucnit, zilele trecute, între mai mulţi indivizi de etnie romă şi agenţii de pază de la Zip Escort. Totul s-a întâmplat în seara de 15 iunie, în jurul orei 23.00, pe strada Semănătorului din municipiul Constanța, relatează ctnews.ro.

Polițiștii constănțeni au fost sesizati sâmbătă, 15 iunie a.c., în jurul orei 23.00, cu privire la faptul că, pe strada Semănătorului din municipiul Constanța, are loc un conflict între mai multe persoane. Potrivit Poliției, agenţii de pază se aflau în misiune, în timpul verificării unei societăți comerciale de pe strada Soveja, moment în care ar fi fost agresați și deposedați de 2 telefoane mobile și o stație.

Ulterior, agenții de pază ar fi plecat în urmărirea presupușilor agresori, aceștia fugind pe strada Semănătorului și intrând într-un imobil. La faţa locului au intervenit şi mascaţii, dar şi mai multe echipaje de poliţie, pentru aplanarea conflictului.

Trei agenți de pază au fost răniți ușor, fiind transportați la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.


Citește și: Gabriela Firea l-a schimbat pe managerul contestat al Maternității Filantropia cu un stomatolog, pe un salariu brut de 18.000 lei, fără a socoti sporurile!