Protestatarii, care au participat la manifestaţii în trei regiuni bulgare, au afirmat, pentru postul de radio public BNT, că grâul produs în Bulgaria nu poate concura pe piaţa internă a acestei ţări cu cel importat din Ucraina, care este cu circa 30% mai ieftin.

Pentru a susţine economia ucraineană în contextul războiului cu Rusia, Uniunea Europeană a suspendat anul trecut taxele vamale şi celelalte măsuri comerciale aplicabile importurilor din Ucraina.

„Piaţa (grâului) s-a prăbuşit, depozitele sunt pline”, a avertizat coordonatorul protestelor agricultorilor din Bulgaria, Dimitar Dimoitrov, adăugând că probleme similare sunt generate de importul de seminţe de floarea-soarelui ieftine din Ucraina.

În cursul protestelor, fermierii au blocat cu tractoare şi combine o şosea care este o cale importantă pentru transportul mărfurilor între oraşul Ruse şi interiorul Bulgariei.

Aceste proteste din nordul Bulgariei sunt aşteptate să continue pe termen nelimitat.

Producătorii de cereale din regiunea estică Burgas au anunţat că sunt pregătiţi să se alăture protestelor.

Agricultorii din Polonia, nemulțumiți și ei de concurența cerealelor din Ucraina

În Polonia, grupuri de agricultori au blocat, la începutul lunii februarie, circulaţia camioanelor la mai multe puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, pentru a protesta faţă de intrarea în ţară a cerealelor ucrainene de „slabă calitate” şi care le provoacă pierderi din cauza prăbuşirii preţurilor.

Comisia Europeană a propus la sfârşitul lunii februarie prelungirea cu un an a suspendării taxelor la import, a contingentelor şi a măsurilor de apărare comercială (cunoscute sub denumirea de „măsuri comerciale autonome”) aplicabile exporturilor ucrainene către UE.

Acest mecanism va permite, la iniţiativa unui stat membru al blocului comunitar sau a Comisiei, reintroducerea taxelor vamale pentru un produs ucrainean dacă importul acestuia are un efect advers asupra pieţei europene a produselor similare sau direct concurenţiale, astfel încât să fie analizată creşterea importurilor produsului respectiv, precum şi efectul său asupra preţurilor şi producţiei europene.

Propunerea urmează să fie examinată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

dante69 14.03.2023, 09:49

Bineînțeles o diversiune rusă de fapt.

Avatar comentarii

Jumbo 14.03.2023, 18:48

Slava ucraina, hahahahahahaha.Yankees GO HOME, TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERA

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.