Guvernul va acorda un ajutor de 45.000 lei pentru fiecare dintre familiile celor cinci persoane care și-au explozia de la uzina petrochimică din Cehia. În total suma pe care o va acorda Executivul este de 225.000 de lei.
Premierul Viorica Dăncilă a precizat, la începutul ședinței de Guvern, că ministrul pentru românii din Diaspora, Natalia Intotero s-a deplasat la locul accidentului, iemdiat după tragedie și a discutat cu familiile românilor. „Din nefericire, săptămâna trecută, cinci cetăţeni români şi-au pierdut viaţa într-o explozie la o uzină chimică din Republica Cehă”, a spus premierul, în ședință.
Guvernul a decis să acorde un ajutor de urgență în sumă totală de 225.000 de lei pentru sprijinirea familiilor persoanelor decedate în Republica Cehă, a spus Dăncilă.
Șefa Executivului a transmis condoleanțe familiilor celor care și-au pierdut viața în accident.
Deflagrația produsă joi la uzina petrochimică din orașul Kralupy nad Blatavou este cea mai grav accident industrial produs în ultimele trei decenii. Cei cinci români lucrau la uzina Unipetrol, unde a mai avut loc o explozie în urmă cu doi ani.
Costurile pentru repatrierea cadavrelor celor cinci români se ridică la maximum 12.500 de euro și vor fi achitate de angajatorul ceh.
Citește și: EXCLUSIV/O fostă polițistă își terorizează colegele de celulă. Pușcăriașele stau de pază pe rând, ca să nu le atacă noaptea
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f7fd7782792d12fd53c6d20b15af1681.jpg)
Viva.ro
S-a eschivat cât s-a eschivat, dar acum Nicușor Dan a făcut mutarea de șah mat pe scena politică. Președintele a venit în fața românilor și a făcut marele anunț despre Ilie Bolojan
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
Unica.ro
Momentul care a stârnit hohote de râs. Ce a răspuns Antim, băiețelul lui Nicușor Dan, când a fost întrebat dacă ar vrea să zboare cu un avion de luptă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
Elle.ro
Nimeni nu se aștepta la asta! Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Andreei Bălan și ai lui Victor Cornea. Artista și jucătorul de tenis au avut o nuntă spectaculoasă. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gata, au confirmat! Cabral și Andreea Ibacka divorțează, este oficial. Mesajul lor este sfâșietor. Ce s-a întâmplat, de fapt
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
Avantaje.ro
Ce s-a aflat acum despre Inoke, fiica cea mare a lui Cabral! O viață nouă în altă țară și o apariție care te lasă fără cuvinte! Ca o prințesă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
Tvmania.ro
Iulia Vântur, apariție de vis la Cannes 2026! Rochia superbă cu care românca a eclipsat divele de la Hollywood
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
Elle.ro
Care este, de fapt, relația dintre Iulia Vântur și Salma Khan. Dezvăluirile făcute de Loredana, după ce i-a vizitat de mai multe ori în India: „O lecție pentru foarte mulți bărbați...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
Unica.ro
Sunt imaginile momentului! Cum s-au fotografiat Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. în Mykonos, Grecia. Nu i-ai mai văzut așa până acum! FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
Viva.ro
Mulți n-au recunoscut-o, dar, da, este chiar ea! Cum arată eleganta Mona Muscă la vârsta de 77 de ani, și unde a fost surprinsă după ce a lipsit ani buni din spațiul public
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_87b0c48ed89b564ceca40bdd11821937.png)
TVMania.ro
Hande Erçel vs. Demet Özdemir: Cine a fost regina de la Cannes 2026? 50 de imagini pe care fanii le-au așteptat un an de zile
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_00b048ff9aa0b99223697c23a1dac085.jpg)
ObservatorNews.ro
Specialiştii, uimiţi de Alexandra Căpitănescu la Eurovision: "Incredibil din punct de vedere vocal"
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Fiul lui Nicușor Dan, gest de milioane în public. Unde a mers împreună cu tatăl lui. Antim, din nou viral cu reacțiile lui
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_591376d78109227c65d2034a6facc4a2.jpg)
Mediafax.ro
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
StirileKanalD.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
Wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
Wowbiz.ro
Declarațiile emoționante ale salvatorului care l-a găsit pe Alex: „Nici nu putea să plângă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0f1f1ca87784d8b4a24aa13d0c1197c3.jpg)
Mediafax.ro
Te poți îmbogăți dacă ai un asemenea telefon vechi! Ai și tu unul uitat prin casă?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d6dc069aa64f6d90993d738add9ac973.jpg)
KanalD.ro
Sfârșit crunt pentru o asistentă medicală din Vaslui! După ce s-a operat de un furuncul, a fost răpusă de infecțiile din spital
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
UNDER 40 | De la student venit din Bacău la omul din spatele unor logo-uri pe care le vezi zilnic la Iași: povestea lui Viorel Nedelcu, Innerpride Branding
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6ca69d82abccc5c7bb6f3d6478f855a.jpg)
Fanatik.ro
Cea mai frumoasă fotbalistă face furori cu ipostazele în care se pozează. Cum îi înnebunește pe bărbați
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
Spotmedia.ro
Două teste fizice care îți spun cât de mult vei trăi. Tu cât de repede te ridici de pe scaun?
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/03/explozie-cehia-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/aplicatie-frauda-bancara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/captura-de-cocaina--imagine-cu-caracter-ilustriv--foto-profimedia-e1778871445938.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c0ca598c1a7b64ee66a766bb9ff91a8f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_00452bbbcc56a9bf0ecc2cfc4df61640.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/oana-roman-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-si-anfdreea-ibacka.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/traian-basescu-e1778875786922.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-1-e1778848001424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-16-mai-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/prim-plan-al-unei-plati-cu-cardul--foto-hepta-e1778864834456.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hantavirus-in-romania-caz-marinescu-isterie-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-vandut-pizza-balcon-oslo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-scartaie-pantofii-noi-pe-gresie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/punctele-de-suspensie-cum-si-cand-se-folosesc-si-cate-sunt-de-fapt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lidl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/eveniment-organizat-la-oradea-de-camera-de-comert-elvetia-romania-5.jpeg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/15-05-20265stirigeneralistethumb-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta8006283-scaled-e1778856494361.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.