Ca orice reprezentanţi ai unei tinere generaţii, şi adolescenţii de azi încearcă să spargă tiparele vechi. Doar că modul de a ieşi în evidenţă a fost înţeles greşit de foarte mulţi dintre aceştia. Mingile bătute pe maidane au fost înlocuite de droguri din farmacii, iar ţeava cu cornete, de etnobotanice.
Lipsiţi de discernământ şi, de multe ori, scăpaţi de sub supravegherea părinţilor, într-o societate care în ansamblu nu funcţionează bine, adolescenţii aleg să îşi facă rău. Cea mai nefericită cale pe care o pot lua este drumul drogurilor.
Atunci când stupefiantele clasice nu sunt la îndemână, tinerii ajung să combine medicamente din farmacii, la prima vedere inofensive, creând efecte halucinogene la fel de puternice şi de periculoase precum stupefiantele propriu-zise.
Extaziaţi, tinerii îşi împărtăşesc apoi experienţele pe bloguri, adunând în jurul lor din ce în ce mai mulţi curioşi. O astfel de adolescentă este Cristina.
Iată ce scrie copila pe blog: “Fiind plictisită de efectul de la un anumit medicament, pe la 6 dimineaţa, m-am apucat să caut un înlocuitor, fără reţetă, ceva ieftin, cu care puteam avea halucinaţii şi tot tacâmul de care aveam eu nevoie…”. Relatarea Cristinei merge mai departe.
Cuprins:
“Uite aşa am dat de un sirop de tuse... o sticluţă costă în jur de 5 lei. Dacă iei o sticluţă, la început eşti euforic şi ai stări de ameţeală. Dacă iei două, atunci încep halucinaţiile... Normal că am luat doar una, pentru că eram afară şi îmi era frică să nu mă găsească ai mei cu ochii roşii şi să mă privească cum le povestesc despre pinguini… Am ameţit uşor, nu mai recunoşteam oamenii, apoi au început halucinaţiile. Ţin să menţionez că nu am putut să dorm deloc. Mă simţeam superobosită, dar când închideam ochii, se deschideau la loc, nu pot să explic exact senzaţia”.Expunerea de-a dreptul şocantă a Cristinei se apropie de final:“Dacă vreţi un trip (n.r. - călătorie) lung şi frumos, atunci da, acest sirop de tuse este soluţia! Dacă vreţi ceva mai scurt, 2-3 ore, atunci luaţi alte medicamente de acest gen...”.Adolescenţii teribilişti o asaltează pe blog cu întrebări. “Pot să iau siropul fără reţetă?”, întreabă unul. Răspunsul Cristinei vine ca un trăsnet:“Le poţi lua fără reţetă, însă în nici un caz în farmacii serioase”. Subliniem că asemenea medicamente nu se dau, de obicei, fără reţetă, dar pot ajunge în mâinile curioşilor destul de uşor. De exemplu, reporterii ziarului Libertatea au achiziţionat siropul de tuse fără nici o dificultate, de la o farmacie de cartier.
În volumul “Tentaţie şi dependenţă” (foto), semnat de un grup de specialişti în probleme de droguri, în frunte cu academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, medic neurolog, se arată că unele din substanţele folosite de adolescenţi, printre care şi cele menţionate de Cristina, sunt deosebit de periculoase, chiar dacă intră în categoria drogurilor “distractive”. Unele produc dependenţă neurobiologică, altele dependenţă de tip reflex condiţionat, precum ţigările. Unele medicamente, în special cele cu acţiuni calmante, sunt folosite şi pe post de “droguri ale violului”, cel mai cunoscut fiind Rohypnolul - considerat foarte periculos şi interzis în multe ţări. Alt “drog al violului” este GHB - folosit de unii atleţi pentru a-şi hipertrofia musculatura. În general, “drogul violului” dă stări euforice şi măreşte motivaţiile sexuale, abolind voinţa consumatorului. Asemenea medicamente, spun autorii volumului, produc o stare crepusculară, apoi una confuzională însoţită de halucinaţii, pentru ca apoi se se instaleze coma şi chiar decesul!
Un halucinogen foarte căutat în rândul adolescenţilor care rup în două ringurile de dans ale cluburilor este “popper”, un lichid folosit pentru creşterea plăcerii în timpul actului sexual. Cunoscut şi sub denumirea de “aur lichid”, acesta se inhalează din sticluţe din plastic, din vată sau din alte materiale textile îmbibate cu lichid. Substanţa provoacă euforie şi în acelaşi timp relaxează muşchii
O altă modalitate aproape incredibilă a adolescenţilor de a se droga cu medicamente din farmacii este un praf folosit pentru… spălăturile vaginale. Cristina explică pas cu pas cum se foloseşte şi ce reacţii provoacă: “Am turnat câte un pliculeţ, iar apoi le-am amestecat cu foarte puţină apă... La scurt timp, a început să-mi amorţească limba, apoi uşor buza. După ce au trecut toate astea, m-a durut burta îngrozitor şi credeam că o să mor. Am ameţit ca naiba, nu puteam să mă aşez, alunecam pe lângă. Vedeam aura oamenilor... Credeam că sunt păianjeni pe pereţi... Efectul a trecut după aproximativ două zile”.